O elevă din Cluj a fost vaccinată din greșeală cu Johnson&Johnson. Reacția lui Valeriu Gheorghiță

2 săptămâni in urmă 14

O fată de 17 ani a fost vaccinată din greșeală cu serul Johnson&Johnson, neautorizat pentru vârsta ei, într-un centru de vaccinare din Cluj, potrivit Mediafax.

Valeriu Gheorghiță spune că așa ceva nu trebuie să se întâmple și că nu se așteaptă ca tânăra să întâmpine probleme medicale. „Am vorbit cu directorul DSP Cluj, mi-a confirmat că într-adevăr acest lucru s-a întâmplat. A fost, din câte mi s-a transmis, o eroare la momentul triajului”, declară Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit acestuia, fata a reușit să treacă de triaj și a primit serul, însă când s-a încercat înregistrarea vaccinării, acest lucru nu a fost posibil pentru că serul Johnson&Johnson nu poate fi introdus pentru grupa ei de vârstă. Vaccinul Johnson&Johnson nu are autorizare pentru cei sub 18 ani.

Totul s-a produs dintr-o eroare de triaj

„Din acest punct de vedere sigur că este un lucru care nu trebuie să se întâmple. Există proceduri, instrucțiuni și fiecare persoană care ajunge în centrul de vaccinare trebuie să efectueze acest triaj. Întrebarea este dacă există din punct de vedere medical vreun risc sau vreo repercusiune asupra stării de sănătate? Nu există, nu se anticipează niciun risc”, afirmă medicul.

„Nu anticipăm că vor fi probleme din punct de vedere medical, dar nu trebuie să se întâmple astfel de situații. Cred că principala recomandare este să ne asigurăm că persoanele care vaccinează cunosc foarte bine instrucțiunile și le respectă”, adaugă președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă