O dramă teribilă: refuză să ofere probe de ADN ca să nu fie confirmat decesul și să păstreze speranța că rudele lor încă trăiesc

2 luni in urmă 1

Este un loc care ascunde un secret sumbru. Cariera Kiževak se află în Serbia, nu departe de granița cu Kosovo. După o căutări îndelungi, la sfârșitul anului 2020 a fost descoperită aici o groapă comună, cu victime ale războiului din Kosovo. 1.600 de oameni sunt încă dispăruți din vremea războiului. Cei mai mulți sunt albanezi kosovari. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Au trecut două decenii de la conflictul din Kosovo, dar acolo încă este o rană deschisă. Mulți oameni sunt în continuare dispăruți. Cariera de la Kiževak (Kijevak), aproape de granița cu Serbia, este locul în care a fost descoperită recent o groapă comună. Identificarea corpurilor este extrem de dificilă, logistic și emoțional deopotrivă. Arsim Gerxhaliu și-a asumat această misiune. Știe că multe rude încă așteaptă răspunsuri și vor să se facă dreptate.

Medicul legist care și-a pierdut 33 de rude în războiul din Kovoso

Arsim Gerxhaliu este șeful Institutului de Medicină Legală din Priștina. El este întotdeauna prezent atunci când rămășițele victimelor de război sunt recuperate și trebuie identificate. Spune că e o misiune dificilă chiar și după mai bine de 20 de ani.

„Ne ajută faptul că rămășițele descoperite săptămâna trecută au hainele intacte. Ne ajută și atunci când găsim o verighetă sau ceva similar”, explică Arsim Gerxhaliu, medic legist. 

Inclusiv el și familia sa au suferit îngrozitor în timpul războiului. A pierdut 33 de rude, între care un văr și cei opt copii ai acestuia. Așa că și-a asumat o misiune - să identifice victimele găsite.

Spaima de a retrăi o realitate cruntă

El spune că testele genetice pot fi foarte utile, dar membrii familiei nu sunt întotdeauna dispuși să coopereze, pentru că le este atât de greu să accepte teribilul adevăr.

„Unele dintre rămășițele ultimului război nu pot fi identificate, deoarece există familii care nu vor să ofere probe pentru identificare. Chiar dacă credem că trupurile descoperite sunt probabil rudele lor. Aceste familii încă mai speră că cei dragi sunt în viață și reținuți undeva în Serbia”, spune Arsim Gerxhaliu.

Cunoaște multe familii care încă își caută rudele. Și spune că îi este foarte greu să le dea vestea atunci când sunt găsite rămășițele celor dragi.

„Prima reacție a acestor familii este de înțeles. Când le aduci astfel de vești, scenele din 1999 prind din nou viață. Mulți dintre ei și-au văzut rudele luate cu forța și retrăiesc acele întâmplări astăzi”, explică medicul.

Femeia care și-a văzut luați soțul și cei patru copii

Doctorul a mers cu echipa Deutsche Wellw în Dakovița, un oraș din Kosovo unde au fost uciși sute de albanezi. Ferdonie Çerkezi locuiește și astăzi aici. Cei doi se cunosc de mult timp. Nici ea nu-și poate reveni din durere, iar casa ei arată aproape ca un muzeu. Pe 27 martie 1999, poliția sârbă i-a luat soțul și pe cei patru fii ai lor. Inclusiv pe cel mai mic, Edmondo, care avea doar 14 ani. A fost cumplit.

„Fiul meu, Mondi, stătea în spatele meu. I-am spus: ridică-te, a venit poliția. Au luat toți bărbații și mai căutau încă unul. Le-am spus că îi au deja pe toți. Și au spus: nu, mai vrem încă unul”, povestește Ferdonie Cerkezi.

Trupurile a doi dintre fii au fost găsite în 2005. Au fost găsite și hainele unui al treilea. Al patrulea fiu și soțul femeii sunt încă dispăruți.

Sârbi și albanezi, uniți de aceeași durere

Au fost și victime sârbe ale războiului. Natașa Șćepanovići este sârboaică din Kosovo. În timpul războiului a fugit la Belgrad, dar părinții ei au refuzat să meargă cu ea. Au fost uciși câteva zile mai târziu.

„Au rămas în Kosovo și a fost o decizie greșită. Dar nu au vrut să-și abandoneze casa”, povestește Natașa Șcepanovici Pumpalovici.

În 2014, Șćepanovići a fondat Asociația Victimelor Kosovare, care încearcă să afle adevărul despre ce s-a întâmplat cu cei dispăruți, victime din ambele tabere.

„Pentru mine nu este important că eu sunt sârboaică, iar ceilalți sunt albanezi. Suntem uniți de durerea noastră. Trăim aceeași tragedie, vrem aceleași lucruri, avem același scop. Vrem să găsim rămășițele bietelor noastre rude”, explică femeia.

Autoritățile estimează că rămășițele altor 250 de victime se află încă în cariera de la Kijevak. Pe Arsim Gerșaliu și pe ceilalți îi așteaptă o muncă migăloasă. Nu pot alina durerea familiilor, dar poate îi vor ajuta pe unii să se împace cu trecutul dându-le vestea că o victimă a fost identificată.

Editor : Luana Pavaluca

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă