O companie poloneză va livra 7 autobuze electrice la Sighetu Marmaţiei, contract de peste 18 milioane de lei

3 săptămâni in urmă 26

Producătorul polonez de vehicule electrice pentru transport public Solaris Bus & Coach a anunţat luni semnarea unui contract cu municipiul Sighetu Marmaţiei pentru livrarea a şapte autobuze electrice Solaris Urbino 12, valoarea contractului ridicându-se la peste 18 milioane de lei + TVA, transmite News.ro

”Solaris Bus & Coach, lider european în producţia de vehicule electrice pentru transport public, anunţă semnarea unui contract cu municipiul Sighetu Marmaţiei pentru livrarea a şapte autobuze electrice Solaris Urbino 12. Procedura de achiziţie a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar valoarea contractului se ridică la peste 18 milioane de lei + TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziţionate şi două staţii de încărcare electrică rapidă şi alte şapte staţii de încărcare lentă. Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 22 de luni”, a anunţat compania.

Cele şapte autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul european în Sighetu Marmaţiei. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lăţime şi o înălţime de 3,48 m şi poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane aşezate.

Autobuzele au sistem de aer condiţionat şi încălzire, un sistem audio-video de informare a călătorilor cu date despre orele estimate de călătorie, anunţarea staţiei sau alte informaţii privind traseul, dar şi acces la Wi-Fi şi prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.

Autobuzele au totodată şi un sistem de supraveghere video prezent în fiecare autobuz şi sistem electronic de diagnosticare. De asemenea, mijloacele de transport vor fi echipate şi cu un sistem de numărare a călătorilor cu senzori amplasaţi la fiecare uşă care va permite operatorului de transport public să adune date relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum şi cu un sistem de management al traficului catre transmite date în timp real de pe traseu către autobaza operatorului de transport public.

Cele două staţii de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 şi 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din oraşele: Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, vehiculele electrice şi hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalităţi din România.

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze şi troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existenţă, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de oraşe europene. În prezent, Solaris este lider de piaţă pe segmentul de e-mobilitate în transportul public. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă