O bunicuţă care a luptat împotriva atacatorului ei a fost lăudată pentru curaj. Femeia aștepta să traverseze strada, când un bărbat a lovit-o cu pumnul, în SUA

1 lună in urmă 5

De Andreea Anghel.
Publicat: 19.03.2021, 16:06.
Actualizat: 19.03.2021, 16:06

O bunicuţă a fost lovită de un bărbat în timp ce traversa o stradă din San Francisco. Femeia a ripostat şi a opus rezistenţă, lovindu-l cu un băţ din lemn. Aceasta a ţinut să menţioneze că nu ar fi existat vreun motiv pentru care omul să o agreseze şi cel mai probabil totul s-ar fi întâmplat din motive rasiale. Internauţii, în special cei din China, s-au înghesuit să o laude pe bunicuţă pentru curajul ei.

Bunicuţa care a luptat împotriva atacatorului său a fost lăudată pentru curaj

Xie Xiaozhen aștepta să traverseze o stradă din centrul orașului San Francisco când un bărbat a lovit-o cu pumnul

Dennis O'Donnell via Twitter

Bunicuţă lăudată pentru că a avut curajul să se opună atacatorului ei Ea fusese lovită de un bărbat, în timp ce voia să traverseze o stradă din SUA

O bunică în vârstă de 76 de ani, care a luptat împotriva unui atacator, a fost apreciată pentru curajul ei de către mulți oameni din China. Xie Xiaozhen aștepta să traverseze o stradă din centrul orașului San Francisco când un bărbat a lovit-o cu pumnul, a declarat ea.

Se pare că femeia a răspuns instinctiv lovindu-l cu un băț de lemn, au spus știrile locale. Hashtagul ''Bunica asiatico-americană ripostează împotriva atacatorului'' a devenit viral pe site-ul chinez de microblogging Weibo, având 1,4 miliarde de vizualizări.

Mulți internauţi au lăudat-o pe doamna Xie, spunând că este ''cu adevărat curajoasă'', în timp ce alţii au subliniat că ''i-a dat o lecție''. Alții au subliniat că era necesar ca diaspora asiatico-americană să se ''unească'' și ''să lupte înapoi, altfel vor suferi întotdeauna în liniște și vor fi intimidați''.

Atacul a avut loc miercuri, când doamna Xie, originară din Guangdong, aștepta să traverseze strada. Informaţiile puse la dispoziţie semnalează că ea a auzit brusc pe cineva țipând "chinez'' înainte de a fi lovită cu pumnul în față. S-a luptat înapoi folosind un băț din lemn pe care l-a văzut în apropiere, potrivit rapoartelor.

Un videoclip online realizat imediat după atac o arată pe doamna Xie plângând în timp ce pune un pachet de gheață pe ochiul extrem de învinețit, în timp ce presupusul atacator este văzut întins pe o targă. Poliția din San Francisco a declarat că un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost arestat, iar cazul se află în curs de investigaţie.

Familia susţine că bunicuţa a rămas cu traume

Fiica doamnei Xie a spus că mama ei a fost ''extrem de traumatizată'' după atac, adăugând că ochiul drept a fost cel rănit, potrivit bbc.com.

"Este foarte speriată și ochiul ei încă sângerează", a declarat Dong-Mei Li pentru KPIX-TV. ''Cu ochiul drept încă nu vede nimic''.

Nepotul ei, John Chen, a postat ulterior pe GoFundMe pentru bunica sa, cerând donații pentru a-i acoperi cheltuielile medicale. El a adăugat că sănătatea ei mintală este ''instabilă'', spunând că ''ori de câte ori se pune problema, devine extrem de emoțională și începe să plângă''.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

bunica atac curaj internauti china san francisco
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă