O boală neurologică misterioasă face victime în Canada. Zeci de cazuri investigate

2 săptămâni in urmă 10

O boală neurologică misterioasă face victime pe coasta canadiană a Oceanului Atlantic. Cazurile controversate au împărţit în două tabere oficialii din Sănătate şi medicii, prima categorie negând zvonurile în timp ce a doua caută o explicaţie ştiinţifică a fenomenului asemănat cu boala Alzheimer sau cancerul.

O boală neurologică misterioasă face victime în Canada

O boală neurologică misterioasă face victime în Canada

Profimedia (scop ilustrativ)

Când cetăţeanul canadian Roger Ellis s-a îmbolnăvit subit, familia acestuia l-a dus la spital de urgenţă, crezând că a suferit un atac de cord. Medicii l-au stabilizat, însă câteva zile mai târziu pacientul în vârstă de 64 de ani a dat noi semne de boală, manifestând inclusiv convulsii. Au urmat zile confuze pentru canadian, fost mecanic industrial, care avea pierderi temporare de memorie. Starea lui s-a înrăutăţit treptat, iar în primele trei luni de la internare a slăbit enorm şi a ajuns dependent de scaunul cu rotile pentru a se putea deplasa. "Am crezut că l-am pierdut de câteva ori", povesteşte fiul său, Steve, pentru The Guardian.

Medicii nu au reuşit să stabilească un diagnostic

Medicii nu ştiau ce diagnostic să pună, boala nu semăna cu nimic din ceea ce cunoşteau. Roger a rămas în spital mai bine de un an de zile, până ce a fost transferat într-un azil de bătrâni. "Ne-am împăcat într-un final cu gândul că nu vom afla niciodată ce a păţit, până la moarte". Însă cazul său nu este singular. Mai multe persoane suferă simptome similare, iar specialiştii vorbesc despre o boală neurologică degenerativă misterioasă.

Zeci de cazuri depistate în Canada. Boala, asemănată cu Alzheimer sau cancerul

Majoritatea cazurilor au fost identificate în regiunea canadiană New Brunswick, iar misterul a provocat o luptă aprigă între autorităţi şi cercetători. Oficialii neagă existenţa acestei boli, pe când oamenii de ştiinţă insistă că fenomenul trebuie cercetat în amănunt, pentru a identifica potenţialele cauze. Printre simptomele acuzate de pacienţi se numără dureri bruşte, spasme musculare sau schimbări de comportament, spune medicul neurolog Dr. Alier Marrero. Mulţi pacienţi dau semne de declin cognitiv, îşi pierd controlul asupra muşchilor şi au halucinaţii. Până aucm, au fost recunoscute public 48 de cazuri, însă surse The Guardian declară că numărul bolnavilor depăşeşte 100.

Dorothy Shephard, oficial al Departamentului de Sănătate Publică din New Brunswick, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă din luna octombrie că, potrivit unui raport epidemiologic, nu au fost descoperite dovezi clare cu privire la alimente sau factori de mediu care ar putea provoca boala. Conferinţa a avut loc după publicarea unui studiu al Asociaţiei Canadiene de Neuropatologie, care arată că 8 decese sunt asociate cu misterioasa afecţiune similară cu boala Alzheimer sau cancerul.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă