O asistentă care elibera certificate de vaccinare false, reținută. Încasa între 500 și 1.500 lei pe certificat

2 săptămâni in urmă 17

O asistentă din cadrul unui cabinet medical de familie a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce a eliberat mai multe certificate de vaccinare false, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, conform Agerpres. Femeia primea între 500 și 1.500 de lei de la fiecare pacient.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj anunţă că asistenta medicală a unui cabinet medical de familie este cercetată pentru mită şi fals intelectual, după ce ar fi înregistrat în sistemul informatizat al persoanelor vaccinate imunizări fictive. Suspecta a pretins şi primit cu titlu de mită atât direct, cât şi prin intermediari, diferite sume de bani, între 500 şi 1.500 de lei, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Conform procurorilor, pe 20 septembrie a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şapte persoane şi a emis în fals şapte adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fie realizată efectiv. În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită de la două persoane, în incinta cabinetului medical, pentru a introduce datele de identitate ale respectivilor în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti-COVID-19.

De asemenea, pe 21 septembrie a introdus în evidenţa informatizată datele pentru două persoane şi a emis în fals două adeverinţe de vaccinare. În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, în incinta cabinetului medical, câte 1.000 de lei de la alte două persoane pentru a introduce datele de identitate în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare.

Pe 30 septembrie, asistenta a introdus în evidenţa informatizată datele pentru o persoană şi a emis în fals o adeverinţă de vaccinare, fără ca persoana respectivă să fíe prezentă în incinta cabinetului medical, fiind prezentată doar o copie a actului de identitate aparţinând acesteia. Ulterior, în aceeaşi zi, a pretins şi primit cu titlu de mită de la un intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 1.500 de lei.

Totodată, pe 12 octombrie a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şase persoane şi a emis în fals şase adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti-COVID-19. În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită de la un intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 2.000 de lei.

Procurorul a dispus reţinerea preventivă a suspectei pentru 24 de ore, începând cu data de 11 noiembrie, ora 00:30. „Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urinând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun”, se mai arată în comunicatul de presă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă