O ambulanță din Tulcea s-a oprit într-un copac. Șoferul și asistenta de pe autospecială au fost răniți

2 luni in urmă 7

Un accident în care a fost implicată o ambulanță a avut loc duminică pe un drum județean din Tulcea. Autospeciala a părăsit carosabilul și a lovit un copac aflat pe marginea drumului, informează Agerpres.

În urma impactului, două persoane, șoferul și asistenta de pe ambulanță, au fost rănite.

„Din primele verificări, a reieșit că un bărbat de 57 de ani din Tulcea, în timp ce conducea o autospecială aparținând Serviciului de Ambulanță, din direcția Tulcea-Beștepe, la km 19+400m, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului”, a anunţat IPJ Tulcea.

„În urma accidentului, a rezultat rănirea membrilor echipajului, conducător auto şi asistenta medicală. Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală”, a mai precizat IPJ Tulcea, prin purtătorul de cuvânt, Ioana Nanu.

Potrivit IPJ Tulcea, accidentul a avut loc duminică dimineața pe Drumul Județean 222C.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului. 

FOTO: Hepta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă