O adolescentă a murit şi doi tineri au fost răniţi în urma unei ciocniri între două maşini în Maramureş

2 luni in urmă 39

Potrivit Poliţiei Judeţene Maramureş, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Borşa, care circula dinspre Borşa înspre Moisei, s-a ciocnit lateral cu o maşină condusă din sens opus de un bărbat de 28 de ani din Berbeşti.

„În urma impactului a rezultat decesul unei tinere de 14 ani din Borşa, pasageră pe locul din dreapta faţă al unuia dintre autoturismele implicate în accident, rănirea gravă a două persoane de 16, respectiv 24 de ani, aflaţi şi ei în calitate de pasageri în acelaşi autoturism. Totodată a fost rănit uşor şi şoferul de 28 de ani”, arată News.ro.

Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri, fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Citeşte şi: El este Americanu, motociclistul acuzat de moartea trotinetistului din Bucureşti. Este cunoscut pentru gesturile caritabile pe care le-a făcut

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă