O actriţă legendară a murit: „La revedere, regină a comediei!”

5 zile in urmă 16

Lumea filmului egiptean a primit o veste teribilă. Legendara actriță Soheir Al Bably a murit, duminică, la vârsta de 84 de ani, informează thenationalnews.com.

Potrivit ginerelui lui Al Bably, Reda Taima, vedeta și-a petrecut ultimele zile din viață într-un spital din Egipt, la terapie intensivă, după ce a intrat în comă diabetică.

La scurt timp după ce s-a aflat că Soheir Al Bably a murit, fanii și colegii actriței au inundat rețelele de socializare cu mesaje de condoleanțe.

Într-o postare pe Twitter, actorul egiptean Mahmoud El-Bezzawy a spus că Al Bably a avut un rol important în drama și comedia egipteană.

„Îi spun ‘La revedere’ celei care m-a făcut să mă îndrăgostesc de teatru. La revedere, regină a comediei”, a fost mesajul postat pe Twitter de către regizorul Batoul Arafa.

Născută în 1937, Soheir Al Bably a arătat că are talent la actorie și la muzică încă din copilărie. Ea a fost sfătuită de tatăl ei să se înscrie la Institutul Superior de Arte Dramatice, precum și la Institutului de Muzică.

În cariera sa, vedeta a jucat în zeci de filme și piese de teatru. În 1997, Soheir Al Bably a anunțat că se retrage din actorie, dar după nouă ani a revenit asupra deciziei și a jucat în serialul Qalb Habiba (n.r. – Inima unui iubit).

Al Bably a fost căsătorită de cinci ori. Primul ei soț a fost Mahmoud Al Naqouri, cu care a avut o fiică, pe Niveen. De asemenea, actrița a mai fost măritată cu cântărețul Munir Murad, precum și cu oamenii de afaceri Ashraf Al Sirjani și Mahmoud Ghoneim. Ultimul soț al vedetei a fost actorul egiptean Ahmed Khalil.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă