Numărul de imigranți ilegali sosiți în UE a crescut din nou la nivelurile de dinainte de pandemie (Frontex)

1 săptămână in urmă 18

​Aproape 200.000 de migranţi ilegali au ajuns anul trecut pe teritoriul Uniunii Europene, cel mai mare număr din 2017 încoace, a anunţat marţi Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex), transmit Barrons și Agerpres.

Numărul de sosiri ilegale a crescut cu 57% faţă de 2020, an în care restricţiile impuse de pandemia cu noul coronavirus au redus drastic venirea migranţilor, dar este mai mare cu 36% şi faţă de 2019, înainte de pandemie, conform unui comunicat al Frontex, ce are sediul la Varşovia.

„Acest lucru sugerează că la originea creşterii presiunii migratorii se află alţi factori decât ridicarea restricţiilor”, notează Frontex.

Un astfel de nou factor l-a reprezentat anul trecut afluxul de migranţi veniţi via Belarus, majoritatea originari din Orientul Mijlociu, în ceea ce Uniunea Europeană consideră că a fost o operaţiune orchestrată de regimul de la Minsk.

Agenţia a remarcat totodată o creştere masivă a sosirilor de migranţi via Mediterana Centrală, Balcanii Occidentali şi Cipru. Mediterana Centrală a fost principala rută folosită de migranţii ilegali în 2021, cu 65.362 de sosiri, aproape o treime din total şi o creştere de 83% faţă de anul precedent.

Dar şi Balcanii Occidentali au cunoscut o creştere de 124% faţă de 2020, cu 60.540 de sosiri de migranţi ilegali. În Cipru au fost înregistrate 10.400 de sosiri, cu 123% mai multe decât în anul precedent.

Cei mai mulţi dintre migranţii ilegali înregistraţi în 2021 au fost sirieni, urmaţi de tunisieni, marocani, algerieni şi afgani.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă