Numărul cazurilor noi de Covid din SUA este la cel mai mare nivel din ultimele 6 luni, peste 80% fiind infectaţi cu varianta Delta

2 luni in urmă 28

SUA a raportat o medie pe șapte zile de 96.819 de cazuri, reprezentând o creștere de cinci ori în mai puțin de o lună.

Media pe șapte zile oferă o imagine mai exactă privind rapiditatea creșterii numărului de cazuri, având în vedere că unele state raportează infecțiile o dată pe săptămână sau doar în weekenduri.

În următoarele săptămâni, cazurile s-ar putea dubla până la 200.000 pe zi din cauza variantei Delta extrem de contagioase, a declarat miercuri dr. Anthony Fauci, expert de top în boli infecțioase din SUA.

„Dacă va veni altă (tulpină) care are o capacitate la fel de mare de transmitere, dar, de asemenea, este mult mai severă, atunci am putea avea cu adevărat probleme. Oamenii care nu sunt vaccinați în mod eronat cred că este vorba doar despre ei. Dar nu este. Este vorba și despre toți ceilalți „, a spus Fauci într-un interviu.

SUA: republicanii refuză vaccinarea în număr mult mai mare decât democraţii

Varianta Delta, detectată pentru prima dată în India, reprezintă 83% din toate cazurile noi raportate în Statele Unite, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Ratele de vaccinare variază foarte mult de la un maxim de 76% dintre locuitorii din Vermont care au primit o primă doză până la un nivel scăzut de 40% în Mississippi, sondajele arătând că republicanii sunt mult mai puțin dispuși să se vaccineze decât democrații.

Persoanele nevaccinate reprezintă aproape 97% din cazurile severe, potrivit echipei de reacție față de Covid-19 de la Casa Albă. Decesele au crescut cu 33% în ultima săptămână, cu aproximativ 377 de decese pe zi în medie, potrivit analizei Reuters, citată de News.ro.

Citeşte şi: CNN a concediat trei angajaţi pentru că nu s-au vaccinat anti-Covid

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă