Număr fără precedent de infectări în 24 de ore, în Moscova. Peste 9.100 de cazuri confirmate

1 lună in urmă 21

17.906 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate sâmbătă în Rusia, dintre care 9.120 doar în Moscova, un nou record de infectări pentru capitala Rusiei, pentru a doua zi consecutiv, potrivit datelor guvernamentale, informează AFP, citată de Agerpres.

Noul bilanț vine după ce, vineri, în Moscova, s-au înregistrat 9.056 de noi cazuri. Primarul Moscovei, Serghei Sobeanin, a afirmat că aproape 90% dintre noile cazuri de COVID sunt cu varianta Delta, detectată prima dată în India și ca această tulpină este responsabilă pentru explozia infecțiilor.

De asemenea, în actualul context epidemiologic, ministrul sănătăţii din Rusia, Mihail Muraşko, a declarat că numărul noilor pacienţi din spitale a crescut cu 30% în decurs de o săptămână.

Pentru a ține sub control tulpina Delta,, Moscova a anunțat că impune din nou o serie de restricţii.

Varianta Delta a fost detectată până acum în 80 de țări și continuă să se răspândească rapid.

În România, numărul total de cazuri de COVID-19 confirmate cu varianta indiană a ajuns la 35, conform celor mai recente date INSP, pentru perioada 7-13 iunie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă