Număr fără precedent de decese provocate de COVID-19 într-o lună, în Brazilia

1 săptămână in urmă 12


Ministerul sănătății din Brazilia a anunțat, sâmbătă, că de la începutul lunii aprilie s-a ajuns la 67.977 de decese asociate COVID-19, depăşind recordul din martie, când au fost înregistrate peste 66.000 de decese cauzate de coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.


Brazilia a raportat 3.076 de decese în ultimele 24 de ore, ridicând numărul total de la 1 aprilie la 67.977 de morți, un nou record lunar. În luna martie, au fost înregistrate 66.573 de decese.


În ultimele şapte zile, a fost înregistrată o medie de 2.545 de decese zilnice pentru peste 60.000 de contaminări. Sâmbătă, au fost identificate 71.137 de noi contaminări.


În ciuda acestui nou record lunar, curba deceselor se stabilizează. „În ultimele două săptămâni, există o stabilizare a cazurilor şi deceselor de COVID-19", a indicat vineri în buletinul său epidemiologic Fundaţia Fiocruz, un organism din subordinea Ministerului Sănătăţii.


Până duminică, Brazilia a raportat 389.492 de morţi de la apariţia unui prim caz de COVID-19 în februarie 2020, fiind astfel, după Statele Unite, a doua ţară cea mai îndoliată din lume în date absolute.


În ce priveşte contaminările, creşterea cea mai mare se observă la persoanele între 40 şi 49 de ani (1.173%).


Brazilia, țară cu 212 milioane de locuitori, a vaccinat până în prezent 5,8% din populaţia sa, 12,4 milioane de persoane.


Preşedintele Jair Bolsonaro, care a minimalizat constant pandemia, este criticat din toate părţile pentru gestionarea crizei sanitare şi o Comisie de anchetă parlamentară (CPI) urmează să înceapă să analizeze săptămâna viitoare "omisiunile" guvernului.


FOTO: EPA


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă