Numai în pielea lor să nu te afli: fanii furioși ai lui Newcastle au râs de manevrele noilor patroni arabi, după ce Unai Emery a refuzat oficial postul de antrenor al „coțofenelor”!

3 săptămâni in urmă 27

Fostul manager al lui Arsenal Londra, Unai Emery, a refuzat oferta venită din partea noii conduceri a lui Newcastle United și va rămâne în continuare pe banca tehnică a celor de la Villarreal.

Tehnicianul spaniol s-a răzgândit în ultimul moment, după ce se părea că va ajunge din nou în Premier League.

Fanii furioși ai lui Newcastle au preferat să vadă partea amuzantă a refuzului lui Unai Emery, care a declinat oferta șeicilor!

Susținătorii „coțofenelor” și-au manifestat ura și dezamăgirea după ce noii patroni ai lui Newcastle ar fi „stricat” numirea lui Unai Emery pe banca grupării engleze.

Cu toate că marți a ieșit la iveală faptul că Unai Emery este favorit la înlocuirea lui Steve Bruce, demis de Newcastle, și poate deveni astfel primul antrenor din noua eră cu fondul arab Public Investment Fund la conducere, la doar 24 de ore distanță totul a căzut.

Într-o declarație oficială în care a confirmat că va rămâne pe banca lui Villareal, Emery a anunțat că a refuzat oferta lui Newcastle:

„Indiferent cât de mult zgomot a existat într-o altă țară, în interiorul clubului a existat mereu transparență și loialitate din partea familiei Roig și a echipei mele, ceea ce reprezintă cel mai important lucru. Villarreal este casa mea și sunt sută la sută implicat în acest proiect”.

Imediat după anunțul făcut de tehnicianul iberic, fanii lui Newcastle au inundat rețelele de social media cu mesaje ironice la adresa noilor patroni arabi:

„Patroni noi, aceeași veche poveste”, a spus unul dintre ei, în timp ce un altul a comparat manevra în care a fost anunțată oferta pentru Unai Emery și refuzul rapid al acestuia cu o mișcare de tip „Mickey Mouse”, care nu este potrivită pentru un club cu o asemenea talie.

Susținătorii pesimiști ai „coțofenelor” au văzut latura tragică a refuzului categoric al lui Unai Emery și par deja resemnați:

„Vom retrograda, este clar. Emery a fost singura șansă de supraviețuire pe care am avut-o”.

The post Numai în pielea lor să nu te afli: fanii furioși ai lui Newcastle au râs de manevrele noilor patroni arabi, după ce Unai Emery a refuzat oficial postul de antrenor al „coțofenelor”! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă