„Nu vreau să fiu carne de tun”. Panică și teamă printre bărbații ruși, după ce Rusia a început mobilizarea

1 săptămână in urmă 31

Mii de bărbați ruși cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani par să încerce să fugă din țară miercuri, în timp ce alții plănuiesc cum să evite să fie trimiși pe front, după ce președintele Vladimir Putin a anunțat o mobilizare militară parțială pentru războiul din Ucraina, relatează The Moscow Times.

„Nu vreau să fiu carne de tun”, a declarat pentru publicația independentă un moscovit în vârstă de 30 de ani care a cerut protecția anonimatului pentru a vorbi liber.

Cea mai evidentă modalitate pentru bărbați de a evita recrutarea este să părăsească țara, iar zborurile directe de miercuri din Rusia către Armenia, Turcia și Azerbaidjan – țări vecine care le permit rușilor să intre fără viză – s-au epuizat rapid.

Prețurile pentru zborurile dus către destinații populare au crescut ulterior de cel puțin opt ori, biletele din capitala rusă către Erevan fiind vândute miercuri cu aproximativ 160.000 de ruble (2.621 de dolari), iar cele de la Moscova către Dubai cu 170.000 de ruble (2.784 de dolari).

„Fratele meu este speriat. Încercăm urgent să-i cumpărăm un bilet de avion undeva”, a declarat o rusoaică, al cărei frate și-a încheiat recent stagiul militar.

„Sperăm doar că va putea trece granița rusă fără probleme”, a declarat femeia, care a refuzat să își dea numele, pentru The Moscow Times.

Deși legislația rusă prevede restricții de circulație în cazul unei mobilizări generale, Kremlinul nu a luat încă nicio măsură pentru a închide granițele Rusiei.

Șeful Comisiei pentru apărare din Duma de Stat a Rusiei, Andrei Kartapolov, a declarat miercuri că este probabil ca frontierele să rămână deschise, în timp ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze pe această temă.

„Bineînțeles, am temeri. Vreau neapărat să evit să fiu mobilizat și cu siguranță aș pleca din țară dacă finanțele mi-ar permite și dacă aș avea prieteni în străinătate”, a declarat Oleg, în vârstă de 29 de ani, care și-a încheiat și el stagiul militar. „Încerc să-mi dau seama cum să o fac”, a precizat acesta.

Deși Putin a declarat că Rusia va pune în aplicare doar o mobilizare „parțială”, acordându-se prioritate chemării rezerviștilor cu experiență în forțele armate, lipsa detaliilor oficiale a stârnit confuzie și teamă cu privire la cine ar putea fi de fapt afectat.

De asemenea, decretul oficial al Kremlinului pe această temă, publicat miercuri, a fost extrem de vag în ceea ce privește persoanele care ar putea fi convocate.

„Situația este în prezent neclară”, a declarat Serghei Krivenko, directorul grupului pentru apărarea drepturilor omului “Citizen. Armata. Law.” care oferă asistență juridică soldaților ruși.

„Judecând după acest decret… oricare cetățean din rezerva militară poate fi potențial recrutat”, a declarat el.

„M-am gândit chiar să-mi rup un braț”

Incertitudinea pare să fi alimentat un sentiment de panică în rândul unor ruși, precum și găsirea unor soluții creative pentru a încerca să nu fie chemați în armată.

„Oamenii vor folosi orice oportunitate pentru a evita recrutarea – unii ar putea să se întoarcă la universitate sau să-și găsească un loc de muncă part-time în sectorul apărării”, a spus moscovitul de 30 de ani care a vorbit sub protecția anonimatului.

„M-am gândit chiar să-mi rup un braț pentru a obține o scutire medicală”, a recunoscut bărbatul.

Alții au spus că este posibil ca mobilizarea să fie aplicată în mod inegal în diferite regiuni, fiind mai puțin probabil să fie vizați cei din capitala rusă decât cei din zonele mai sărace ale țării.

„Să sperăm că îi vor cruța din nou pe moscoviți. Sunt sigur că autoritățile nu au nevoie de imagini cu polițiști și comisari militari care urmăresc hipsteri în metrou”, a declarat Viaceslav Tihonov, un jurnalist din Moscova.

„Este teribil că moscoviții nu vor fi, cel mai probabil, mobilizați, spre deosebire de cei din alte regiuni, dar nu am nimic altceva la care să sper”, a mai spus Tikhonov, pentru The Moscow Times.

Anunțul de mobilizare vine în contextul în care Rusia se confruntă cu un deficit de soldați în Ucraina, după seria de înfrângeri militare în jurul orașului Harkov din nord-estul țării.

În prima estimare oficială a pierderilor Rusiei pe câmpul de luptă anunțată după luna martie, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a declarat miercuri că 5.937 de soldați ruși au fost uciși în Ucraina în decursul celor șapte luni de lupte.

Dar totalul real al pierderilor este probabil mult mai mare, datele publice sugerând că cel puțin 6.219 soldați au fost uciși, în timp oficialii americani au estimat, luna trecută, că până la 80.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți începând din februarie.

„De ce să ne trimită acolo? Cred că toate campaniile militare ar trebui să fie desfășurate de soldați profesioniști și de cei care semnează voluntar contracte militare”, a mai spus moscovitul.

„Ceea ce se întâmplă acum este cel mai mare eșec din istoria Rusiei”, a adăugat bărbatul.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă