Nu impresarii români au inventat „șmecheria”! Și fotbaliștii din Premier League au agenți care îi „umflă”: portarul lui Leeds, propus la Real Madrid peste doi ani

1 lună in urmă 1

Portarul de 21 de ani al celor de la Leeds, Illan Meslier, este propus de impresarul său pentru un transfer la Real Madrid peste doi ani!

Meslier este titular indiscutabil în poarta echipei lui Marcelo Bielsa în acest sezon de Premier League și a reușit câteva evoluții impresionante, dar clubul de pe Santiago Bernabeu nu și-a exprimat vreodată intenția să îl cumpere.

Cu toate acestea, agentul goalkeeper-ului francez, Xavier Fleury, nu vede niciun motiv pentru care o astfel de mutare SF nu ar fi posibilă în sezonul 2022/2023.

Agentul portarului francez Illan Meslier, de la Leeds, susține că Real Madrid ar putea fi interesată în viitorul apropiat de clientul său

Impresarii fotbaliștilor români au fost mereu acuzați că „umflă” cota acestora sau că visează transferuri la echipe de top, fără să aibă acoperire în ceea ce spun. Există însă cazuri de acest gen și pentru jucători din Premier League.

Astfel, agentul lui Illan Meslier, portarul lui Leeds, prevestește un viitor interes al lui Real Madrid pentru clientul său, în sezonul 2022/2023. Cu toate acestea, Xavier Fleury îl sfătuiește pe fotbalistul de 21 de ani să continue seria evoluțiilor excelente la gruparea de pe Elland Road, fără să se gândească un astfel de transfer spectaculos.

Într-o declarație pentru podcast-ul LUFC Fan Zone, Xavier Fleury a spus referitor la interesul cluburilor mari pentru clientul său: „Când ești atât de tânăr, cel mai tânăr portar titular din campionatele importante ale Europei, cu siguranță cluburile mari vor deveni interesate și îl vor urmări.

Illan este titular la Leeds. El iubește acest club. Poate că într-un sezon sau două, dacă o echipă ca Real Madrid vine la tine, cine știe? Momentan, acum ar fi o idee proastă să se transfere la un club mare și să stea pe banca de rezerve”, a afirmat Fleury.

A ajuns titular din cauza unei suspendări uriașe primite de celălalt portar

Marea șansă a tânărului goalkeeper francez a venit în momentul în care titularul de drept, Kiko Casilla, a primit o suspendare de 8 meciuri, în sezonul 2019/2020.

Meslier a profitat de oportunitatea ivită și nu a mai privit înapoi, figurând până acum în 25 dintre cele 26 de partide disputate în acest sezon, în toate competițiile, de către cei de la Leeds.

Illan Meslier l-a convins definitiv pe managerul Marcelo Bielsa să îl păstreze pe postul de titular în această campanie, după ce a reușit 7 meciuri fără gol primit în ultimele 10 etape ale sezonului trecut din Championship, la finalul căruia Leeds a obținut promovarea în Premier League.

The post Nu impresarii români au inventat „șmecheria”! Și fotbaliștii din Premier League au agenți care îi „umflă”: portarul lui Leeds, propus la Real Madrid peste doi ani appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă