Nu i-a venit să creadă! Toni Petrea, surprins neplăcut la primele antrenamente din 2022: n-au dispărut neprofesioniștii!

4 zile in urmă 21

Articol de , , - Publicat vineri, 14 ianuarie 2022, 22:53 / Actualizat vineri, 14 ianuarie 2022 22:57

FCSB s-a despărțit de Constantin Budescu, care întâmpina mereu probleme cu greutatea, însă a avut marea surpriză ca la revenirea din minipauza de iarnă, mai mulți fotbaliști să se prezinte fără să fi respectat programul de întreținere fizică oferit de staff. Unii au apărut cu surplus de kilograme!

Declarație-șoc făcută de Toni Petrea, la mai bine de o săptămână de la reunirea echipei. A lansat acuzații frontale la adresa unora dintre jucătorii săi, pe care îi arată cu degetul că n-au respectat ceea ce le-a trasat staff-ul tehnic în privința pauzei. 

„Vacanța a sosit după o perioadă lungă de meciuri. Jucătorii nu au venit foarte pregătiți. Cred că doi-trei jucători au venit cu 1-2 kg în plus. E foarte importantă greutatea jucătorului, un kilogram în plus contează în exprimarea jucătorului pe teren. Când ai două-trei kg în plus e ca și cum ai alerga cu o minge medicinală în brațe”, a declarat „principalul” roș-albaștrilor.

 „Am prea multă moralitate și prea mult caracter”

FCSB

Edi Iordănescu, răspuns pentru Victor Pițurcă: „Am prea multă moralitate și prea mult caracter”

A dispărut Budescu, n-au dispărut și neprofesioniștii

Afirmațiile lui sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât din lot a dispărut, practic, fotbalistul care era întotdeauna pe primul loc la capitolul indisciplină în perioadele de pauză. De fiecare dată se întorcea la pregătire cu surplus de greutate, dar și fără să se fi antrenat deloc. E vorba despre Constantin Budescu, care a reziliat contractul cu o zi înainte de reunirea FCSB-ului.

Chiar și în absența acestuia, staff-ul tehnic a avut neplăcuta surpriză să vadă, analizând și parametrii după primele antrenamente, că starea fizică a unora dintre jucători s-a degradat prea mult în cele aproape două săptămâni și jumătate, cât trecuseră de la ultimul meci oficial. 

Motivul? Nerespectarea programului individual pe care Thomas Neubert l-a oferit fotbaliștilor pentru perioada dinainte și imediat după Anul Nou.

16 zile de vacanțăau avut jucătorii FCSB-ului, au disputat ultimul meci pe 19 decembrie, au efectuat vizita medicală pe 5 ianuarie

FCSB se felicită că n-a plecat în Antalya

Există însă și motive de satisfacție pentru tehnicianul vicecampioanei. După ce la finalul anului trecut, Toni Petrea deplângea faptul că va fi nevoit să conducă antrenamentele din pauza de iarnă la baza din Berceni, fiindcă echipa nu poate să meargă în Turcia, neavând tot lotul vaccinat, acum, tehnicianul susține că tot răul a fost spre bine.

„Anul trecut am fost singura echipă din Liga 1 care a plecat într-un cantonament în străinătate, iar acum suntem printre puținele care au rămas acasă. Pot să spun că e un oarecare avantaj că ne pregătim în condițiile de aici. Sincer, mă gândeam înainte de această perioadă că poate am făcut o greşeală că nu am plecat într-un cantonament în străinătate. 

Dar uitându-mă acum la ce s-a întâmplat în Antalya cel puţin, cu vreme nefavorabilă, cu furtuni, cu ploi, cred că această situație creată, de a rămâne acasă, a fost spre avantajul nostru”, a spus Toni Petrea.

11 etapese vor disputa în Liga 1 în primele două luni de calendar pe 2022; abia după weekend-ul 19-20 martie, când se va desfășura a doua etapă de play-off și play-out, campionatul va lua o pauză de două săptămâni, în care naționala va avea amicalele cu Israel și Grecia

3 jucătoriare FCSB accidentați sau aflați în perioada de recuperare: Panțâru, Mamut și Musi

Așa a eșuat Dorin Rotariu la Bruges

Modul neprofesionist în care un fotbalist tratează pauzele competiționale a fost principalul motiv pentru care un mare talent din fotbalul românesc și-a început prăbușirea. 

În decembrie 2016, Dorin Rotariu era cumpărat de FC Bruges, de la Dinamo, pentru 2,2 milioane de euro. În acel retur a jucat mult, 12 meciuri, a marcat și un gol și se anunța una dintre piesele de bază pentru următorul campionat. 

După pauza din vara lui 2017 însă, antrenorul de la acea vreme, Ivan Leko, i-a reproșat faptul că a revenit din vacanță într-o formă fizică extrem de precară. Antrenorul croat i-a imputat faptul că n-a respectat nimic din pregătirea care i-a fost dată pentru a fi urmată.

 n-au dispărut neprofesioniștii!

Dorin Rotariu, în perioada în care evolua la Bruges

Ce a urmat? Rotariu a ieșit complet din calcule, n-a mai jucat deloc și a sfârșit prin a fi împrumutat la Mouscron. A fost doar începutul unui declin incredibil. A mai trecut pe la AZ Alkmaar, unde nu a fost niciodată folosit ca titular, după care a plecat în Kazahstan, iar în prezent e la Ludogoreț, unde a jucat extrem de puțin. 

Rotariu a respins ideea că în acea vară a lui 2017 n-ar fi fost profesionist: „În vacanţă am făcut tot ce era trecut în program. Numai că în ziua testelor mi-a fost rău de la stomac. M-am simţit ameţit şi am spus că nu voi putea da sută la sută. Dacă testele ar fi avut loc două zile mai târziu, rezultatele ar fi fost mult mai bune”. 

Imagini de la pregătirea elevilor lui Toni Petrea

Citește și alte știri despre FCSB:

Cum l-a anunțat MM Stoica pe Becali de noua „perlă” a lui FCSB: „Ai un jucător din altă categorie aici”

Edi Iordănescu, dialog deschis la TV despre imixtiunile lui Becali: „Vreți adevărul? Hai să vă spun!”

Ce făcea Florin Tănase în ultima zi a anului: „Atunci mi-am dat seama cine e”

Playtech: BOMBĂ! Cum a îndrăznit Loredana Groza să se fotografieze după zvonul divorțului. E prea de tot ce ne arată în jos...


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă