"Nu am pus mâna că ştiam, am sunat la poliție şi asta a fost". Un brașovean a găsit o armă aruncată pe jos, într-o pădure de lângă Poiană

5 zile in urmă 42

Ieşit la plimbare prin pădure, cu câinii săi, un bărbat a zărit un pet aruncat pe jos. A mers să-l ridice, pentru a-l arunca la un coş. Atunci a văzut că lângă sticlă erau aruncate şi mai multe sacoşe din plastic. Într-una dintre ele era o cutie, în care a găsit pistolul.

Erau vreo 6 pungi. Suna ca o cutie goală. 

Una în alta adică?

Da, erau în 6 pungi. Am desfăcut prima pungă, a doua, a treia... era o cutie, maro cu negru, am desfăcut-o şi... un pistol. 

Bărbatul nu a stat mult pe gânduri. A sunat imediat la Poliţie.

Nu am pus mâna că ştiam, am sunat la Secţia 1 şi asta a fost.

Ce aţi văzut în cutie, chiar dacă nu aţi atins?

Un pistol, că doar am făcut armata. Un pistol negru cu mâner maro. Cu încărcător, da.

Polițiștii, pe urmele celui care și-a abandonat arma în pădure

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Braşov au mers la faţa locului să vadă despre ce este vorba.

Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Brașov: Din primele cercetări efectuate în cauză, cadrele de poliţie au stabilit faptul că arma este neletală, cu gaz şi este supusă autorizării. Aceasta, împreună cu muniţia identificată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.  

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi încearcă acum să-l identifice pe bărbatul care şi-a abandonat arma în pădure. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Evenimente » "Nu am pus mâna că ştiam, am sunat la poliție şi asta a fost". Un brașovean a găsit o armă aruncată pe jos, într-o pădure de lângă Poiană

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă