Novak Djokovic la Australian Open: Situația evoluează repede spre o glumă tristă, chiar dacă apare o nouă glumă

1 săptămână in urmă 19

Tocmai când apărea informația că Novak Djokovic ar putea participa în 2022 doar la Roland Garros, singurul turneu major care nu impune vaccinarea sportivilor, o altă veste venea ca un trăznet: numărul 1 mondial primise o scutire medicală și urma să se îndrepte spre Melbourne. Rețeta financiară a unei posibile confruntări epice cu Nadal triumfase...


Iar în vârtejul generat nu au întârziat să intervină și oficialitățile federale australiene, care l-au avertizat că s-ar putea să nu fie primit în țară.

Internauții talentați s-au întrecut în glume, una din ultimele și cele mai bune fiind aceasta:


Iar în prezent, tot ce mai știm este că marele sportiv sârb este în situația cât se poate de jenantă de a-și negocia la frontiera aeriană intrarea în Australia, iar tot mai mulți se îndoiesc de șansele lui de reușită. Dar, dac[ va reuși, gluma de mai sus va fi oare realitate?

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă