Noutatea ca obligație. Cine nu e Elon Musk să moară!

4 săptămâni in urmă 1

E un trend încântător. Sunt abonat la tot soiul de nuisleteruri care-mi prezintă noutăți de ultimul moment cu tona. Neuronul meu stingher se întreabă: bă, dar chiar așa, atâtea noutăți “vomită” cercetătorii ăștia pe săptămână? Se întâmplă/sunt atâtea minuni pe metru pătrat? Viitorul se-ntâmplă astăzi. Și trăim o adevărată apocalipsă de cercetări, noutăți din știință. Peste tot e doar modelul Musk, Musk. Pământuri neexplorate, virgine planete, scule drăcoase, stelare utopii, sfârtecări fără limită ale omului. Toate se-ntămplă acum. Toate. Dacă nu esți Musk nu mai ești nimic. MOri, băăă!

Acum e Inteligența Artificială la mare modă. Dar și tot soiul de științe hibride. Bă, dar ce nu face IA, face vreo știință hibridă. Dă cu mopul prin casă, te citește după cum mergi, după cum îți ții cotul pe masă, după dejecțiile din canalizare. Astea-s fleacuri.

Cercetătorii de astăzi sunt dați dracului, domle. Scot pe bandă rulantă tot ce nici nu-ți trece prin cap. Nu mai există nimic neexplorat. Niciun mister nu stă ascuns. Nu, totul este cercetat acum, obligatoriu, fără nicio restricție, niciun tabu. Sunt particule, mii, nedescoperite, sunt stele neîncălzite în univers, există atomi virgini, materiale de construcție eco, alimente perfect sănătoase.

Este clar că am trăim ca niște beșnițe, că suntem ignoranți, analfabeți ai propriei vieți și propriului univers. Dar brusc fac explozie sub ochii tăi tot soiul de știri despre alimente care ne distrug planeta, un reînoit meniu de științe comportamentale care-ți și fut una peste bot de cum s-au ivit, minunate cratere pe lună, tot soiul de particule amenințătoare in nuce, milioane de stratosfere, mini-creiere neanderthalizate care acum sar la bătaie pentru un viitor mai bun. Genetici de care nu a auzit lumea, cuvinte mari, cercetări care te asaltează, se urcă pe tine ca niște reptile și te demontează ca pe un Lego. E plină lumea de NOUTATE. De cercetare.

Eu reacționez sceptik: îmi place de mor și sunt îngrozit. Mă las dus de val și-mi caut discernământul.
Dar mereu citesc noutatea asta obligatorie cu gândul: Dacă nu sunt musk, cine sunt? Un mucos. Vreau și io, bă. Vreau și eu!

Păi, nu-s depășit! Citesc cu ardoare aceste articole, niusletere. Le privesc, le cercetez cu puțina mea cultură. Apropo, e chiar o întrecere între niusletere, articole despre științele astea ale viitorului, care pe care să aducă surse, invenții. Nu găsești la unul ce a făcut ălălalt.

Stau cu "deștul în nas" și mă minunez: Uite unde a ajuns robotul, pardon, omul superior! Uite, a ajuns să-și desfacă genomul în paișpe și gena în douăzeci de mii.

Omul nu mai e un nimic, un vierme. Acum e înnobilat cu un viitor de care nu-i pasă. Un viitor apropiat, "un mâine" pe care îl calcă în picioare. Îl face praf. Praf stelar, bineînțeles. Nu zic de coada la racheta lui Musk care să mă ducă pe Lună, pe Marte, aia e “în așteptare”. Nu. Viermele de ieri azi gândește viitorul viitorului.

Utilizatorul de net astăzi a intrat pe orbita noutății obligatorii. Mănâncă spanac, bea sarmale și intră pe orbita utopiei căreia nu-i mai vede dimensiunile, nu-i mai vede “ficțiunea”. Băi, sigur se întâmplă, sigur viitorul este mâine.

Nu se întreabă, ca la mahala, domle, dacă de la o săptămână la alta ni se livrează tone de invenții cum de viața americanilor nu e mai bună, nu, nu zic a românilor, a americanilor, chinezilor, brazilienilor, englejilor că ăștia sunt cercetători de nu se mai poate.

Nu se întreabă, n-are de ce. E chestie de bătrân zaharisit. Se urcă în acest supersonic al NOUTĂȚII obligatorii. Noutate creată din cuvinte tari, obligatoriu, eterice, droguri de injectat în subconștient. Mai e ceva.

Noutatea obligatorie n-are timp să se digere. Formulările articolelor n-au “e posibil”, “se poate” nu au niciun dubiu. Fantasme și utopii devin certitudini. De fapt, niciun articol nu se mai întoarce peste timp să se întrebe. Domle, dar chiar așa este? Memoria cititorului e scurtă, dar și a vănătorului de noutăți. Niciun vânător de noutăți nu se duce în laboratoare să vadă cum o fi, ce-o fi. Niciun vânător de noutăți nu se mai întoarce peste o lună-nouă să întrebe: s-a făcut ce ați promis, băi, cercetătorilor. Este o injecție de utopie, de ficțiune, viitorul și accelerarea lui astfel dau vertij și dependență.

Or fi adevărate sau nu? Ce contează? E ca și cu coada la minunata excursie pe cosmos promisă de Musk.

Apropo, să știți Musk e om. Și exhibiționismele astea ale lui îl fac nefericit, foarte nefericit. Are un gol în inimă pe care și-l acoperă cu o bucată de stea care provine de la Ghilgamesh. A dat 6000000 de dolari pe ea. A luat-o dintr-un târg din Wuhan. Se știe sigur că Ghilgamesh ăsta, rege al Sumerului acum șdemii de ani, o punea și el în aortă ca să-și astâmpere aleanul singurătății, anxietatea aia banală, cunoscută în toate mahalalele Urukului lui.
Unii mânâncă mititei de la Cocoșatul ca să-și alunge teama de incertitudine. Musk își pune această bucată de astru în inimă și își mai potolește dogoarea.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă