Norvegia, eliminată din lupta pentru titlul olimpic la handbal feminin! Cele două finale mari de la Tokyo sunt același ca la Rio 2016

2 luni in urmă 38

Norvegia a fost eliminată de Comitetul Olimpic al Rusiei (Rusia) din lupta pentru titlul olimpic la handbal feminin. Anna Vyakhireva & Co au făcut un meci imperial și au învins reprezentativa nordică în a doua semifinală, cu 27-26.

În prima semifinală la handbal feminin, Franța a câștigat împotriva Suediei cu scorul de 29-27. Așadar, Rusia și Franța își dispută titlul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la fel ca și la Rio 2016.

Finala de acum 5 ani din Brazilia este aceeași la Tokyo și în turneul masculin. Franța și Danemarca luptă sâmbătă, de la ora 15:00, pentru medalia de aur.

Norvegia, eliminată din lupta pentru titlul olimpic la handbal feminin! Finalele de la Tokyo sunt același ca la Rio 2016

Norvegia a fost impresionantă la Jocurile Olimpice, mai ales în faza grupelor, unde a înregistrat victorii la o diferență medie de 9.4 goluri. De asemenea, a stabilit o medie de 34 de goluri. În schimb, Rusia a înregistrat prima victorie abia în meciul trei, după un egal cu Brazilia și un eșec istoric cu Suedia (scor 24-36).

Traiectoria celor două reprezentative a fost însă diferită în fazele eliminatorii. În timp ce nordicele au fost în pierdere de viteză și au învins greu Ungaria (26-22), Rusia a crescut ritmul și a eliminat Muntenegru la pas (32-26). Trendul de coborâre al Norvegiei, respectiv de urcare al Rusiei a fost consemnat și în semifinală.

Rusia a reușit să se deprindă la finalul primei reprize la 14-11, iar de aici a ținut Norvegia permanent sub presiune. Selecționata condusă Alexey Alekseev a trecut cu bine peste un moment foarte dificil, descalificarea jucătoarei Anna Sen încă din prima parte a jocului. Iar din momentul în care a luat avans, a evoluat cu multă dezinvolură și a fost greu de oprit. A strălucit Anna Vyakhireva, care a făcut un alt meci de poveste (9 goluri).

Anna Vyakhireva a fost cea mai bună jucătoare a meciului

Starul naționalei Rusiei a pornit la rândul ei mai greu în acest turneu final, dar pe măsură ce a adunat minute de joc în picioare, s-a apropiat de nivelul din 2016, când a fost MVP-ul Jocurilor Olimpice.

Rusia a condus și la 6 goluri diferență

În repriza a doua, Rusia a avut și 6 goluri avans (22-16). Norvegia a făcut eforturi disperate să revină, a redus diferența la un gol, 26-27 în minutul 59, dar mai mult nu a putut. Energia a consumat-o mai devreme în această competiție. Campioana olimpică en-titre a obținut o altă mare victorie împotriva Norvegiei (a eliminat-o în semifinale și la Rio) și va putea să-și apere coroana într-o finală cu Franța, programată duminică.

Până atunci, se va decerna titlul la masculin. Sâmbătă, de la ora 15:00, Franța și Danemarca anunță un meci de zile mari.

The post Norvegia, eliminată din lupta pentru titlul olimpic la handbal feminin! Cele două finale mari de la Tokyo sunt același ca la Rio 2016 appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă