Noii "galactici" de la PSG. Imagini de la primul antrenament deschis al lui Leo Messi

2 luni in urmă 19

  • Liga 1: Voluntari - Academica Clinceni, vineri, 18:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: CFR Cluj - Farul, vineri, 21:30, Digi Sport 1

Primul antrenament deschis al lui Leo Messi la PSG

Galerie Foto

Messi s-a antrenat joi prima oară cu PSG, dar sesiunea a avut loc cu porţile închise, însă clubul parizian a deschis vineri porţile pentru 60 de jurnalişti acreditaţi, care au avut însă nevoie de un certificat medical pentru a intra în baza sportivă. Accesul fanilor nu a fost însă permis.

La încălzire, Messi s-a aflat între Neymar şi Mbappe, iar apoi alături de conaţionalul său Ander Herrrera. Replicile dintre jucătorii de la PSG au avut loc în limba franceză şi spaniolă.

Baza lui PSG, botezată Ooreedoo în 2013, se află la circa 23 km de capitala franceză. La antrenamentul de vineri, circa 20 de suporteri s-au aflat la intrare, majoritatea tineri, dar şi familii cu copii.

Messi-Neymar-Mbappe, noii "galactici" de la PSG

Fundaşul Sergio Ramos, transferat pe 8 iulie, după ce a semnat un contract pe doi ani, nu s-a antrenat vineri alături de echipă, pentru că a acuzat probleme musculare la gamba stângă.

Ziarul L'Equipe a titrat vineri ''Noii galactici'', făcând referire la tridentul Messi-Naymar-Mbappe, care aminteşte de galacticii madrileni de la începutul anilor 2000, cu Zidane, Ronaldo şi Beckham în frunte.

PSG joacă sâmbătă acasă cu Strasbourg, în etapa a doua a Ligue 1 (ora 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3). În primul meci, parizienii au obţinut o victorie muncită în deplasare cu nou promovata Troyes (2-1), pe 7 august.

Nu este prevăzut ca Messi să debuteze sâmbătă, dar PSG îl va prezenta oficial pe starul argentinian pe Parc des Princes, alături de alte patru transferuri ale verii: Gianluigi Donnarumma, Sergio Ramos, Achraf Hakimi şi Georginio Wijnaldum.

Etichete: psg , lionel messi
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă