Noi restricții în țările europene, în contextul creșterii numărul de infectări cu SARS COV-2. Israel este prima țară care a revenit la carantina totală

2 months ago 8

Numărul cazurilor noi de COVID crește în mai toată Europa, așa că autoritățile înăspresc regulile. La Madrid, aproape un milion de oameni se deplasează cu restricții, iar adunările sunt limitate la 6 persoane. Și Olanda, Irlanda ori Grecia au anunțat alte condiții în contextul înmulțirii infectărilor cu noul coronavirus.

19 Septembrie 2020, 15:43 |

Noi restricții în Europa

EMBED VIDEO LINK CU VIDEO

Embed:

Link:

Autoritățile olandeze au anunțat noi restricții după ce bilanțul zilnic a ajuns la două mii de cazuri. Sunt vizate 6 regiuni, inclusiv marile orașe Amsterdam și Rotterdam.

HUGO DE JONGE, ministrul Sănătăţii din Olanda: "În toate regiunile vizate accesul în industria ospitalităţii este interzis după miezul nopţii, adică muzica se opreşte la ora 24:00 iar cel târziu la ora 1:00 se sting luminile. După aceea toată lumea trebuie să fie afară."

Capitala Irlandei a intrat de la miezul nopții în așa-numitul nivel 3, cu noi restricții privind adunările la interior.

MICHAEL MARTIN, premierul Irlandei: "Se interzic adunările la interior, iar cele la exterior pot să fie formate din maximum 15 persoane. Restaurantele, cafenelele şi pub-urile care servesc mâncare nu vor mai servi la interior , dar pot funcţiona pentru livrări."

Și grecii intră de luni într-o nouă perioadă de restricții valabilă până pe 4 octombrie, după o creștere a numărului de cazuri, mai ales în regiunea capitalei Atena. Se interzic concerte, se închid cinematografe iar adunările, atât la interior cât și la exterior, sunt limitate la 9 persoane, cu excepția nunților, înmormântărilor și botezurilor, unde se permit până la 20 de oameni.

Cele mai dure măsuri până acum au fost luate în Israel, prima țară care a revenit la carantina totală începând de ieri. Vreme de 3 săptămâni se interzic deplasările la mai mult de 500 de metri de casa și s-au închis școlile și mall-urile.

Read Entire Article
Powered By Seo Tools