Noi măsuri în Norvegia. MAE: „Intrarea va fi permisă doar unor categorii de persoane”

1 lună in urmă 15

Noi măsuri în Norvegia. „Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile norvegiene au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Norvegiei, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri întră în vigoare la data de 29 ianuarie 2021, ora 00.01, şi sunt valabile până la data de 12 februarie 2021„, a transmis MAE, joi, într-un comunicat de presă.

Citeşte şi: Maşinile electrice au dominat piaţa auto din Norvegia. Vânzările au fost de peste 50% din total

Noi măsuri în Norvegia

Astfel, intrarea în Norvegia va fi permisă doar următoarelor categorii de persoane:

– persoanele care deţin cetăţenia norvegiană;

– persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în Norvegia;

– membrii de familie ai persoanelor care au reşedinţa în Norvegia (de exemplu: soţul / partenerul înregistrat / coabitantul, copiii minori, părinţii copiilor minori);

– persoanele aflate în tranzit aeroportuar în Norvegia;

– transportatorii profesionişti de mărfuri şi persoane;

– membrii echipajelor navale şi cei ai echipajelor aeriene;

– jurnaliştii şi alt tip de personal aflat în misiune pentru o instituţie media străină;

– persoanele care se deplasează în Norvegia din anumite motive (de exemplu: pentru îngrijirea copiilor minori, pentru acordarea de îngrijire anumitor categorii de persoane vulnerabile sau din alte motive de asistenţă socială);

– persoanele care îşi desfăşoară activitatea în domenii sociale considerate critice;

– personalul medical din Suedia şi Finlanda care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciului norvegian de sănătate şi îngrijire.

Potrivit MAE, cu titlu excepţional, va fi permis accesul pe teritoriul norvegian persoanelor care au început deplasarea către Norvegia anterior intrării în vigoare a noilor măsuri.

Toate celelalte măsuri anunţate anterior cu privire la regimul de călătorie în Norvegia rămân în vigoare, scrie News.ro.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Oslo: 0047 22 561237; 0047 22 446951; 0047 22 556832; 0047 22 558227, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0047 99 153137.

Norvegia, anchetă după decesul a 29 de bătrâni care au primit vaccinul Pfizer

Norvegia a înregistrat un total de 29 de decese la persoanele de peste 75 de ani care au primit prima doză de vaccin anti-Covid, iar oamenii de ştiinţă analizează cu atenţie ce grupuri să vizeze în programele naţionale de imunizare.

Norvegia anchetează circumstanţele în care au murit 29 de bătrâni care au fost anterior vaccinaţi cu serul Pfizer, pentru a determina dacă decesele sunt legate de imunizare. Agenţia Norvegiană a Medicamentului ia în calcul posibilitatea ca reacțiile adverse la vaccin să fi putut contribui la moartea unor pacienți mai în vârstă și firavi.

Până vineri, Pfizer/BioNTech era singurul vaccin accesibil în Norvegia. „Toate decesele sunt legate de acest vaccin”, a transmis, sâmbătă, Agenţia Medicamentelor din Norvegia la solicitarea Bloomberg. „Sunt 13 decese confirmate şi ar mai fi alte 16 pentru care se fac investigaţii”, a adăugat agenţia.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă