Noi detalii despre cadavrul copilului găsit mort lângă Arad. Părinţii lui Sebastian Corbei au recunoscut hainele. Primele concluzii ale legiştilor

1 lună in urmă 11

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, Răzvan Plic, a declarat luni, că îmbrăcămintea de pe cadavrul copilului găsit între localităţile Mişca şi Vânători aparţinea lui Sebastian Corbei. Părinţii băiatului au recunoscut îmbrăcămintea.

„După spusele părinţilor, hainele sunt aceleaşi cu care era îmbrăcat copilul la momentul dispariţiei. Cu toate acestea, trebuie făcută expertiza ADN pentru confirmarea identităţii, iar pentru asta au fost prelevate deja probe biologice ce vor fi trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti”, a declarat procurorul, citat de Agerpres.

Cadavrul găsit era în stare avansată de descompunere şi a fost parţial devorat de animale. Din membrele inferioare au rămas doar oasele, iar o mână lipsește.

De asemenea, anchetatorii au stabilit la primele evaluări cu nu au existat urme de violențe pe corpul victimei.

Un cadavru ce pare a fi al unui băiat a fost găsit, sâmbătă, pe un câmp în judeţul Arad, la aproximativ 12 kilometri de locul în care a dispărut, în luna ianuarie, Sebastian Corbei, în vârstă de 7 ani.

Sebastian Corbei a fost văzut ultima dată pe 9 ianuarie, în jurul orei 16:30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă dimineaţa, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân.

Citeşte şi: Cadavrul copilului dispărut din Arad a fost găsit de un cioban. Era în descompunere

Pentru că nu s-a mai întors acasă, mama lui Sebastian a alertat Poliţia. Timp de o lună de zile l-au căutat autorităţile pe Sebastian Corbei pe o rază de până la 30 de kilometri de casa copilului. Sute de persoane, voluntari, poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pădurari şi voluntari au luat parte la căutări. Au fost folosite numeroase echipamente, dar şi drone, un elicopter, câini de urmă, sonare şi maşini de teren.

Poliția a deschis un dosar penal pentru a se elucida modul în care a murit băiețelul de numai 7 ani. Se ia în calcul inclusiv pista uciderii, mai ales că este de neexplicat cum ar fi putut ajunge în locul în care a fost descoperit.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă