NOI date din Israel, despre varianta Omicron: La 1000 de persoane infectate, 7-8 sunt spitalizate. Două dintre ele se îmbolnăvesc grav sau mor

2 săptămâni in urmă 23

Infecție variantă Omicron COVID Infecție variantă Omicron COVID

Date din Israel publicate, joi, susțin informațiile din ce în ce mai numeroase la nivel mondial potrivit cărora noua variantă Omicron a COVID-19 provoacă o formă de boală mai ușoară decât variantele anterioare ale coronavirusului. Concluzia vine într-un moment în care țara se confruntă cu un număr record de infecții zilnice. 

JOI, 06 IANUARIE 2022, 14:47

SURSĂ: Realitatea.NET AUTOR: REALITATEA.NET

Numărul total de spitalizări de miercuri a fost 363 de pacienți, după ce Ministerul Sănătății a raportat peste 16.000 de cazuri noi (un nivel record în Israel de la începutul pandemiei), iar numărul pacienților în stare gravă a crescut cu 34 în 24 de ore, relatează HotNews.ro.

În perioada de vârf a valului Delta din Israel, bilanțul zilnic record a fost de peste 11.000 de contagieri, cu o creștere zilnică a numărului celor care se îmbolnăvesc grav de aproximativ 100 și cu 1.300 de persoane spitalizate.

"Datele noastre inițiale, care nu sunt încă pe deplin exacte, indică șapte-opt persoane spitalizate la 1.000 de persoane infectate, dintre care două se îmbolnăvesc grav sau mai rău de atât", a declarat Sharon Alroy-Preis, șefa ministerului Sănătății Publice.

"Aceasta este o schimbare semnificativă față de Delta, unde s-au înregistrat mult mai mulți - cel puțin 10 bolnavi grav la fiecare 1.000 de infectați", a mai spus ea.

Israelul, ce are o populație de 9,2 milioane de locuitori, a administrat până acum 16,8 milioane de doze de vaccin. Recent, autoritățile din această țară au aprobat administrarea dozei a patra persoanelor peste 60 de ani sau imunocompromise.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă