Noi date despre tulpina Delta: cât de PERICULOASĂ este pentru copii și adolescenți - studiu

1 lună in urmă 16

Studiu despre varianta Delta a coronavirusului Studiu despre varianta Delta a coronavirusului

Un prim studiu publicat vineri de autoritățile sanitare din SUA aduce vești bune în ceea ce privește infecția cu varianta Delta a coronavirusului în cazul copiilor și adolescenților. Potrivit rezultatelor, tulpina nu provoacă forme mai severe ale bolii în cazul acestora. 

VINERI, 03 SEPTEMBRIE 2021, 23:17

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Irina Chirtoc

Studiul a fost realizat în contexul creșterii îngrijorărilor privind numărul mare de copii și adolescenți spitalizați în SUA. 

În cadrul studiului, realizat de Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC), cea mai importantă agenție federală de sănătate publică a țării, au fost analizate datele de la pacienții Covid-19 spitalizați în 99 de comitate din 14 state, acoperind aproximativ 10% din populația americană.

Agenția a comparat în special perioada de la începutul lunii martie până la mijlocul lunii iunie cu cea de la mijlocul lunii iunie până la sfârșitul lunii iulie, când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite.
În aceste intervale, rata spitalizării în rândul copiilor și adolescenților de până la 17 ani a crescut de cinci ori.
Cu toate acestea, studiul a arătat că proporția copiilor și adolescenților spitalizați pentru forme grave, care au necesitat internarea la ATI, ”a fost similară înainte și în perioada în care Delta era dominantă”.

Din cei 3.116 de copii și adolescenți spitalizați în trei luni și jumătate înainte ca Delta să devină dominantă, aproximativ 26% au fost internați la ATI, 6% au fost puși pe ventilație și mai puțin de 1% au murit. După ce Delta a devenit dominantă, din 164 de spitalizări înregistrate într-o lună și jumătate, aproximativ 23% dintre cazuri au fost la ATI, 10% au fost pe un ventilator și mai puțin de 2% au murit.

Diferențele dintre cele două perioade nu sunt semnificative statistic, concluzionează cercetătorii.

CDC notează, totuși, că numărul copiilor cu forme severe Covid-19 a fost mic între mijlocul lunii iunie și sfârșitul lunii iulie, limitând relevanța comparațiilor făcute. Astfel, specialiștii subliniază că este necesară continuarea monitorizării cazurilor, potrivit hotnews. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă