Nicușor Dan, ședință tensionată în Parlament pe problema căldurii din București: ”N-am mai putut să stau în condițiile în care președintele ședinței face declarații politice”

2 săptămâni in urmă 20

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a ieșit din ședința tensionată din Parlament privind problema căldurii și a subvenției agentului termic din București.

Primarul a declararat jurnaliștilor că nu mai putea sta în întâlnire în condițiile în care președintele ședinței făcea declarații politice.

Primarul a mai spus că în opinia sa Guvernul ar trebui să plătească subvenția și primăriilor care au cerut-o pentru luna ianuarie, cum este și situația Bucureștiului, așa cum a plătit și pentru celelalte administrații locale:

  • ”N-am mai putut să stau în condițiile în care președintele face declarații politice. În primul rând, problema căldurii din București vine dintr-o inacțiune de 20-30 de ani. Ani de zile nu s-a plătit subvenția, s-au acumulat deficite economice și în zona de investiții, RADET a intrat în insolvență și faliment. Guvernul a alocat deja bani pentru primării, în opinia mea va aloca și pentru acele primării care au necesar în ianuarie. Diferența e că noi plătim cu două luni mai târziu factura din noiembrie, o să o plătim în ianuarie (cele 968 milioane necesare pentru subvenția în București, n.red.)”, a declarat Nicușor Dan.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Donează prin PayPal paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donație singulară

Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă