Nicușor Dan anunţă că va fi achiziţionat un tomograf de arbori şi vor fi angajaţi specialişti pentru evaluarea stării copacilor

1 lună in urmă 36

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat marţi că sunt în derulare proceduri de achiziţie a unui tomograf de arbori şi vor fi angajaţi specialişti în Direcţia de Mediu pentru evaluarea stării copacilor din Bucureşti, relatează Agerpres.

„Procedura de achiziţie este în curs. (…) În opinia mea, nu avem specialişti în Direcţia de Mediu care să ne spună dacă un copac e bolnav sau nu şi dacă este un risc să cadă sau nu. Şi atunci am apelat la o achiziţie externă, care din păcate a durat mai mult decât ne-am aşteptat. Şi acelaşi lucru pentru achiziţia de tomograf. După cum ştiţi, noi avem tomografe la companiile municipale, numai că nu e legal să le transferăm la Municipalitate”, a spus primarul general în şedinţa CGMB.

El a precizat că opt sau nouă posturi de specialişti care să evalueze starea copacilor au fost scoase la concurs în Direcţia de Mediu şi a estimat că aceştia vor fi angajaţi în circa o lună.

În ceea ce priveşte Parcul Cişmigiu, edilul general a arătat că, dacă se va face o reamenajare, trebuie angajaţi specialişti care să facă un plan.

„Dacă e să facem o reamenajare, în momentul în care vom avea banii, va trebui să angajăm nişte specialişti foarte buni care să facă un plan, care să dea acestui parc-monument prestigiul pe care trebuie să îl aibă. În ceea ce priveşte paza, e ceva ce trebuie să decidem împreună, dacă o să mergem în continuare pe ALPAB, care cu angajaţii ei să îngrijească parcul sau dacă mergem pe externalizarea acestui serviciu. Pentru că, dacă mergem pe varianta în care angajaţii noştri ALPAB lucrează în parc, atunci nici nu o să avem nevoie de mare pază specializată, pentru că se presupune că oamenii ăia sunt în parc şi mătură alei, îngrijesc iarba, se asigură să repare eventualele stricăciuni la mobilier şi aşa mai departe. Dar e o decizie pe care trebuie să o luăm împreună”, a afirmat Nicuşor Dan, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă