Nicoleta Luciu, la 40 de ani. Cum arată după ce a apelat la „”terapia vampir”

1 săptămână in urmă 11

Nicoleta Luciu, la 40 de ani. Recent, a făcut o postare pe reţelele de socializare, unde apare alături de un medic estetician. Vedeta a apelat la celebra „terapie vampir”, care,  potrivit spuselor ei, este un tratament în domeniul regenerarii pielii prin forțe proprii și care presupune recoltarea propriului sânge, procesarea și reinjectarea în piele.

Terapia stimulează repararea celulară, stimulează sinteza de colagen și creșterea firelor de păr. Nu este singura vedetă care a apelat la această procedură.

Nicoleta Luciu, la 40 de ani

Toată lumea o cunoaște ca fiind actriță, datorită participării în numeroase proiecte tv, mai ales telenovele, dar nu mulți sunt cei care știu ce meserie are, de fapt, bruneta.

Acum ceva timp, bruneta a vorbit deschis despre acest aspect și a mărturisit că primii bani i-a câștigat lucrând la secția Chirurgie de la Spitalul Universitar.

Profesia de bază este de asistentă medicală, iar primii bani i-am câştigat când am făcut practică la Spitalul Universitar, Secţia Chirurgie. În paralel, făceam modelling şi mai câştigam nişte bani de la prezentări şi şedinţe foto. La castinguri mergeam cu metroul. M-a atras mai mult lumea showbizz-ului, dar dacă aş fi rămas în domeniul medical, m-aş fi ambiţionat să intru la Medicină şi sigur aş fi profesat”, a povestea Nicoleta Luciu în urmă cu ceva ani.

Citeşte şi: Tatăl surorilor Luciu, Nicoleta şi Iuliana, primele declaraţii după ce s-a aflat că este grav bolnav: „Am rămas singur ca un câine”

Nicoleta Luciu este căsătorită cu Zsolt Csergo

Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo și-au unit destinele la șapte ani de la primul sărut. Nunta a avut loc pe 21 aprilie 2012. Primul copil al cuplului a venit pe lume într-o clinică din Ungaria pe 22 septembrie 2008. El a primit numele tatălui: Zsolt.

Nicoleta Luciu a devenit mămică de tripleți pe 1 octombrie 2011. Ea a născut prin cezariană, cu o lună înainte de termen. Minunile au primit note din partea medicilor în jurul orei 17:30, la spitalul Polizu din București. Prima care a venit pe lume a fost micuța Kim, care a cantarit 2,250 kg, i-a urmat fratele ei, Karoly, care a avut la naștere 2,200 kg și apoi Kevin, care a cântarit 2,100 kg.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă