Nicolae Dică, optimist înaintea preliminariilor pentru CM 2022: „Putem să facem lucruri frumoase!”

1 lună in urmă 21

Nicolae Dică, secundul lui Mirel Rădoi la echipa națională, s-a arătat optimist în privința viitorului primei reprezentative, deși a eșuat în încercarea de a se califica la Campionatul European din 2021.

Pentru România, urmează meciurile din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, care se va juca în Qatar.

România se află în grupa J, iar în aceasta mai sunt prezente Germania, Macedonia de Nord, Armenia, Islanda și Liechtenstein.

Nicolae Dică, optimist înaintea preliminariilor pentru CM 2022

Secundul naționalei este dezamăgit, din cauza faptului că „tricolorii” nu au reușit să se califice la EURO 2021. Însă are încredere că tinerii jucători de la echipa națională vor ajuge să evolueze la cel mai înalt nivel, în următorii ani.

„Un obiectiv deja ni l-am îndeplinit, acela de a ajunge în urna a doua, dar, din păcate, obiectivul principal a fost calificarea la EURO, pe care noi ni-l doream foarte mult şi nu l-am reuşit. Dacă nu mai aveam încredere că putem obţine rezultate bune, nu mai rămâneam. Noi avem încredere că putem să facem lucruri bune.

Noi avem încredere în jucătorii care sunt acum în vizorul nostru. Mă refer mult la jucătorii tineri pe care Mirel i-a avut la echipa naţională U21, pe care eu i-am antrenat, o parte dintre ei, la FCSB.

Noi credem în aceşti jucători, au potenţial şi credem că pot ajunge la un nivel foarte ridicat în 2-3 ani de zile. De asta spun că avem încredere că putem să facem lucruri frumoase la echipa naţională.

E clar că la meciul cu Islanda nu am arătat cum ne-am dorit noi şi cum credeam că o să arătăm, pentru că veneam după meciul cu Austria unde jucasem foarte bine. În autocar, nu vorbea nimeni, nu se auzea nimic în autocar, toată lumea era dezamăgită. Aveam speranţe că ne putem califica la EURO”, a declarat Nicolae Dică, pentru Telekom Sport.

The post Nicolae Dică, optimist înaintea preliminariilor pentru CM 2022: „Putem să facem lucruri frumoase!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă