Nicolae Ciucă, prima declarație după ce a fost desemnat premier: „Sper ca începând de joi să putem să ne apucăm serios de treabă”

1 săptămână in urmă 19

Nicolae Ciucă a declarat luni, după ce a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou guvern, că speră ca joi să obțină votul Parlamentului.

„În ultimele zile am lucrat cu celelalte partide să putem să agregăm un program de guvernare și să se constituie o coaliție solidă în Parlamentul României, astfel încât să putem să realizăm un guvern care să asigure stabilitatea țării. Practic, cetățenii români așteaptă de la noi stabilitate și soluții pentru a fi în măsură să rezolvăm efectele produse de pandemia COVID-19, criza energetică și, de asemenea, să avem un program guvernamental care să fie în măsură să pună în aplicare deciziile necesare pentru implementarea PNRR și este cât se poate de evident că este pentru prima dată când în programul de guvernare avem un procent substanțial pentru ceea ce înseamnă derularea unui proiect de investiții solide și foarte bine aplicate în Romînia, precum și un program de măsuri sociale astfel încât să poată să fie acoperite toate problemele create de situația de criză în care ne regăsim. (...) Sper ca începând de joi să putem să ne apucăm serios de treabă la nivelul echipei guvernamentale”, a declarat Nicolae Ciucă după ce Klaus a anunțat desemnarea sa pentru a forma un nou guvern.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat luni pe Nicolae Ciucă să formeze un nou guvern, în urma consultărilor cu partidele şi formaţiunile parlamentare, care au avut loc la Palatul Cotroceni. PNL, PSD, UDMR și reprezentanții minorităților au mers împreună la consultări, după ce au finalizat duminică discuţiile privind formarea noului guvern. USR a refuzat să se mai prezinte la discuții.

Editor : B.P.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă