Nicolae Ciucă - desemnat candidat la funcţia de prim-ministru

1 săptămână in urmă 16

Nicolae Ciucă a fost desemnat luni de preşedintele Klaus Iohannis candidat la funcţia de prim-ministru. Şeful statului a arătat că această propunere a venit din partea PNL, PSD, UDMR şi a minorităţilor naţionale. "S-a încheiat sesiunea de consultări pe care am convocat-o cu partidele parlamentare. Am constatat că în Parlamentul României s-a format o majoritate solidă, o majoritate din care fac parte PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor. Reprezentanţii acestei majorităţi au dorit să vină împreună la consultări, am acceptat acest lucru şi în acest format am avut o discuţie pe care o consider foarte bună. Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o. În consecinţă, îl desemnez pe domnul Nicolae Ciucă, aici de faţă, pentru a forma o echipă guvernamentală şi pentru a se prezenta în faţa Parlamentului României pentru votul de încredere", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.   El i-a urat lui Nicolae Ciucă, prezent la Palatul Cotroceni, mult succes. Şeful statului a avut, luni, consultări cu reprezentanţii PNL, PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale, iar apoi cu cei ai AUR, în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru. USR nu a participat la consultările de la Palatul Cotroceni. Potrivit Constituţiei, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Liderii PNL, PSD şi UDMR au anunţat că până joi România va avea un Guvern. Nicolae Ciucă a mai fost desemnat candidat la funcţia de prim-ministru pe 21 octombrie. El şi-a depus însă mandatul după ce Guvernul minoritar PNL-UDMR nu a reuşit să strângă o majoritate în Parlament pentru a fi votat. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)   Citește și:   Nicolae Ciucă, desemnat candidat la funcţia de prim-ministru (fişă biografică)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă