Cehia a inclus România pe ”lista roșie”. Care sunt noile reguli de călătorie

Potrivit noilor prevederi, imediat după intrarea în țară, persoanele care vin din România trebuie să își notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință) și să facă testul pentru Covid-19, contra cost, dacă autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină. De asemenea, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își notifice prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, și să prezinte ulterior Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat un test molecular privind infecția cu COVID-19Noile măsuri nu se aplică personalului din domeniul transportului internațional dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare, cetățenilor statelor membre UE și străinilor posesori ai unui permis de ședere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore. Românii care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, dar nu pot părăsi zona de tranzit din aeroport. Cei care tranzitează țara pe cale rutieră nu sunt supuși niciunei condiționări sau obligații, dacă durata tranzitului nu depășește 12 ore. Față de cetățenii altor state aflate pe ”lista roșie”, persoanele care vin din România pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei, precizează MAE.

•Top• Cele mai citite Ştiri