Tenis/Coronavirus: Turneul de la Palermo va avea loc deşi o jucătoare a fost testată pozitiv la Covid-19, anunţă WTA

O jucătoare care urma să participe la turneul de la Palermo a fost testată pozitiv la Covid-19, însă competiţia, care va începe luni, se va desfăşura conform planificării, a anunţat sâmbătă WTA, scrie Reuters.

WTA nu a indicat despre cine este vorba, dar a menţionat că jucătoarea a fost izolată, iar toţi cei care au intrat în contact cu aceasta au fost testaţi.

Anunţul a fost făcut cu puţin timp înainte de debutul calificărilor.

"O jucătoare a fost testată pozitiv la Covid-19 şi s-a retras din competiţie. Aceasta era asimptomatică, a fost izolată şi va primi tratamentul adecvat'', a indicat WTA.

Săptămâna trecută, jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a anunţat că nu va mai participa la turneul WTA de la Palermo, ca urmare a carantinei impuse în Italia persoanelor care vin din România sau Bulgaria.

"Ţinând cont de recenta creştere a cazurilor de Covid-19 în România şi de îngrijorarea mea actuală în privinţa transportului aerian, eu am luat decizia dificilă de a mă retrage de la turneul de la Palermo", explica duminica trecută campioana română pe contul său de Twitter.

"Vreau să mulţumesc directorului turneului şi ministrului italian al Sănătăţii pentru toate eforturile lor în privinţa mea", menţiona campioana en titre de la Wimbledon.

Conform organizatorilor turneului de la Palermo, decizia luată de Simona Halep le-a fost comunicată prin intermediul managerului jucătoarei române, Virginia Ruzici, aceasta fiind legată de carantina impusă în Italia tuturor persoanelor care s-au aflat în România sau Bulgaria în precedentele 14 zile.

"Noi am aflat cu tristeţe decizia Nr.2 mondial de a-şi anula participarea", declara la acel moment directorul turneului, Oliviero Palma, într-un comunicat dat publicităţii.

Simona Halep era principala favorită a turneului programat în perioada 1-9 august la Palermo şi care va consemna reluarea circuitului profesionist feminin de tenis. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)

•Top• Cele mai citite Ştiri