Masca, OBLIGATORIE și în spațiile deschide din Giurgiu. Ce alte măsuri au anunțat autoritățile

Excepție de la această regulă vor face copiii care au sub cinci ani și persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense sau care lucrează în condiţii solicitante, precum temperaturile ridicate sau umiditatea crescută. Autoritățile au decis și interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare şi al băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate în intervalul 23:00 - 06:00. În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi au obligaţia să se asigure că numărul clienților nu depășește numărul scaunelor și să limiteze activităţile care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul.  Din 1 august se interzice și desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul 23:00 - 06:00, potrivit realitateadegiurgiu.net Măsura privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spații deschise a fost luată în mai multe județe. Printre acestea se află Vâlcea, Teleorman, Călărași, Argeș, Dâmbovița, Brașov, Prahova, Iași și Constanța.

•Top• Cele mai citite Ştiri