Bulgaria și Croația, acceptate în anticamera zonei euro

Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate să se alăture mecanismului ratelor de schimb (ERM-2), adică perioada obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, a anunţat vineri Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit Reuters.


Aceasta ar urma să fie prima extindere a zonei euro de după 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar.



După obținerea aprobării din partea miniştrilor de Finanţe din zona euro şi a oficialilor BCE, Bulgaria şi Croaţia se vor alătura şi uniunii bancare, ceea ce înseamnă că principalele bănci din cele două state est-europene vor fi plasate sub directa supervizare a BCE începând din 1 octombrie, a precizat BCE într-un comunicat de presă.



Bulgaria şi Croaţia vor trebui să petreacă cel puţin doi ani în ERM-2 înainte de a demara pregătirile practice pentru a se alătura zonei euro, un proces care durează un an în plus, astfel că cel mai devreme în 2023 cele două ţări vor deveni state membre ale zonei euro.


În cei doi ani, Bulgaria şi Croaţia trebuie să urmeze politici economice „sănătoase”, să îndeplinească criteriile tehnice de apartenenţă şi să aibă un curs de schimb stabil. Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.



BCE a informat că, în perioada în care vor face parte din ERM-2, cursul de schimb al levei bulgare a fost fixat la 1,95583 leva pentru un euro în timp ce cursul de schimb al kunei croate a fost fixat la 7,53450 kuna pentru un euro.


 




Această decizie „reprezintă o realizare importantă pentru eforturile Bulgariei și Croației de a se alătura zonei euro”, a precizat Comisia Europeană.


Aderarea la zona euro ar reprezenta un progres deosebit pentru Bulgaria, notează Reuters, țară care a aderat la UE în 2007 și care s-a luptat cu probleme legate de crima organizată și cu rata mare de sărăcie. Bulgaria are cel mai mic venit per capita din întreaga UE.


Pentru Croația, țară care a aderat la UE în 2013, aderarea la zona euro reprezintă, în schimb, o consolidare a avansului și stabilității economice pe care le-a obținut de la destrămarea Iugoslaviei în 1990.


În urmă cu o lună, Comisia Europeană anunța că România nu mai îndeplineşte niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, respectiv cele legate de stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.




 


 

•Top• Cele mai citite Ştiri