Colaborare între Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi CNAIR

Reprezentanţii Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, prin Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, şi cei ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au semnat un protocol de colaborare pentru următorii cinci ani, care prevede organizarea de masterate şi doctorate ce au la bază proiectele companiei, o serie de stagii de practică pentru studenţii anilor III şi IV şi acordarea unor burse de studii lunare.

Potrivit unui comunicat de presă, protocolul prevede şi organizarea de evenimente publice de informare sau promovare cu privire la proiectele CNAIR SA, dezvoltarea unor teme de cercetare în domeniul construcţiilor infrastructurii rutiere, organizarea în comun de simpozioane, comunicări ştiinţifice, dar şi crearea unor parteneriate cu terţi în vederea participării în cadrul unor proiecte internaţionale privind dezvoltarea durabilă în domeniul transporturilor şi infrastructurii rutiere.

"Acest parteneriat este o oportunitate pentru viitorul studenţilor, scopul nostru fiind acela de a-i pregăti pe tinerii studenţi şi de a-i aduce la un nivel competitiv, astfel încât să facă faţă pe piaţa muncii după ce vor absolvi", a declarat Adrian Burlacu, decanul Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, citat în comunicatul de presă.

"Avem nevoie de ingineri constructori bine pregătiţi, astfel încât în viitor să nu ne mai confruntăm cu lipsa forţei de muncă specializate. Avem proiecte viabile, solide, care au nevoie de ingineri specializaţi, aşa că îi încurajez pe studenţi să aplice şi să obţină burse încă din anul III de studiu, să facă practică şi masterate pentru a vedea şi simţi din interior cum e această frumoasă meserie", a declarat Mariana Ioniţă, directorul general al CNAIR.

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti oferă, pentru anul universitar 2020 - 2021, 855 de locuri cu finanţare de la buget şi 300 de locuri cu taxă pentru studiile universitare de licenţă.

Viitorii studenţi se pot înscrie la una dintre cele şapte facultăţi ale universităţii, pe platforma admitere.utcb.ro, în perioada 6 - 16 iulie. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri / Facebook

•Top• Cele mai citite Ştiri