Alina Gorghiu nu mai vrea orgolii politice la următoarele alegeri: ”NU ne permitem să pierdem Bucureștiul!”

„În general, prima regulă din negociere e că nu faci public ce vrei să discuți, ci întâi discuți în privat și apoi faci public ce ai negociat. Este strategia USR, asta nu înseamnă că este vătămat acest proces din perspectiva PNL, nu e de supărare. Dacă reușești cu acești candidați comuni, poți să dai și o majoritate parlamentară, dacă vom rata momentul înțelegerii la alegerile locale, vor fi consecințe. Cred că niciunii dintre noi nu ne permitem să pierdem Bucureștiul, nu vreau să cred că ambiții personale vor duce la pierderea Bcureștiului”, a spus Alina Gorghiu. „Am avut o ședință de campanie ieri și am discutat și subiectul București. Premisa de la care pornim este următoarea: situația politică, sanitară, economică actuală impune obligatoriu politicieni responsabili și formule sănătoase pentru fiecare localitate. Nu am ascuns niciodată preferința de a încerca o formulă de alianță, astfel încât centre mari, care acum sunt monopol PSD, de exemplu Capitala, care din diverse motive, inclusiv orgolii politice – a fost un fiasco total, dar care ar trebui să ne arate calea de urmat. Am încurajat în fiecare moment calea dialogului constructiv între PNL și USR și celelalte forțe de dreapta, pentru că și PMP este o variantă în formula aceasta care să bată stânga, a mai spus Alina Gorghiu.

•Top• Cele mai citite Ştiri