VIDEO Ministrul Muncii a prezentat măsurile de sprijin destinate scăderii şomajului până la sfârşitul anului

Angajatorii care reactivează contractele de muncă suspendate pot primi un sprijin financiar de la Guvern care acoperă 41,5% din salariul brut al fiecărui lucrător, potrivit planului de măsuri prezentat miercuri de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

 




"Guvernul ştie că această perioadă prin care am trecut nu s-a terminat şi nu se termină imediat, ci că în continuare aceste firme se află în faţa unei serioase provocări, şi vine cu o măsură direct în sprijinul lor, prin acordarea unui procent de 41,5% din costul salarial al fiecărui angajat, pe care anterior angajatorul l-a avut în şomaj tehnic, deci căruia anterior i-a suspendat temporar contractul de muncă. Condiţia minimă pe care am pus-o este ca respectivul angajat să fi fost 15 zile în această situaţie de suspendare temporară a contractului de muncă, pentru a putea avea o continuitate în măsurile guvernamentale pe care le acordăm. Ca atare, venim în sprijinul celor care intră acum într-o nouă etapă, de la etapa în care au avut activitatea închisă, cu personalul aflat acasă, în şomaj tehnic, deci cu fiecare dintre aceştia având contractul de muncă suspendat temporar, în sensul în care îl ajută pe angajat şi pe angajator să revină în activitate, acoperindu-i 41,5% din salariul de bază al persoanei", a afirmat Violeta Alexandru, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Muncii a subliniat că angajatorii care apelează la această măsură de sprijin au obligaţia să păstreze locul de muncă activ până la finalul anului.

"Limita pe care am pus-o, ca şi în cazul şomajului tehnic, este aceea de 41,5% din câştigul salarial mediu brut, acesta este maximul pe care Guvernul îl acordă. Condiţia pe care o solicităm angajatorilor este să menţină relaţiile salariale contractuale cu salariatul până la sfârşitul anului, deci după cele trei luni în care Guvernul acordă acest sprijin fix, următoarele patru luni angajatorul are obligaţia de a menţine contractul de muncă activ cu respectiva persoană", a adăugat Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că un angajator nu poate cumula noua măsură de sprijin cu acoperirea şomajului tehnic.

"Sunt necesare câteva precizări legate de posibilitatea de a accesa atât şomaj tehnic cât şi măsura activă de 41,5% de care vorbeam de către aceeaşi entitate economică. Dacă un angajator dispune de două coduri CAEN, deci desfăşoară activităţi aferente a două coduri CAEN, el va trebui să opteze între cele două măsuri, adică să aleagă dacă doreşte să beneficieze de şomaj tehnic, respectiv dacă doreşte să acceseze măsura constând în acoperirea procentului de 41,5% din costul salarial", a explicat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a menţionat că angajatorii care apelează la această măsură vor trebui să acopere salariul întreg, după care cei 41,5% din costul salarial vor fi decontaţi de Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

"Procedura de plată, la sugestia Ministerului Finanţelor Publice, este aceea de decontare, şi anume angajatorii vor acoperi costurile salariale, respectiv contribuţiile, iar în baza cererii şi declaraţiei pe proprie răspundere la care ataşează aceste documente vor primi în maximum 10 zile, am scurtat termenul faţă de cel pe care îl aveam iniţial în prevederea referitoare la şomajul tehnic, vor primi în maxim 10 zile fondurile aferente de la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă", a declarat Violeta Alexandru.

Alte măsuri prezentate de ministrul Muncii sunt destinate stimulării angajaţilor tineri, celor în vârstă şi românilor întorşi din străinătate.

"O altă măsură activă pe care Guvernul a susţinut-o la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei şi Protecţiei Sociale, în şedinţa de săptămâna trecută, constă în acordarea angajatorului a unei sume de maxim 50% din salariul unui angajat, până la 2500 de RON, pentru fiecare persoană angajată care se încadrează în categoria de vârstă 16-29 de ani sau are peste 50 de ani. Această măsură vizează deopotrivă segmentul de forţă de muncă tânără, dar şi pe cel care depăşeşte 50 de ani şi care se află în serioase situaţii de dificultate în a-şi găsi un loc de muncă. Această măsură care constă în acordarea unei sume care merge până la 50% din salariu, până la 2500 de RON, se adresează şi celor care au avut contracte de muncă în străinătate şi au fost întrerupte în această perioadă din motive neimputabile lor. Ne adresăm cu prioritate românilor care s-au aflat în situaţii de desfacere a contractelor de muncă în străinătate, s-au întors în ţară, îşi caută un loc de muncă şi în acest sens încurajăm angajatorii să îi aibă în vedere, pentru că sunt oameni dispuşi să îşi asume o activitate în România şi care au nevoie de o încurajare în acest sens. Măsura luată de Guvern va acoperi o perioadă de 12 luni, cu obligaţia ca angajatorul să menţină fiecare angajat din categoriile anterior menţionate pentru o perioadă de încă 12 luni de la terminarea celei pentru care a primit suportul Guvernului", a încheiat Violeta Alexandru. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, imagine: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Ady Ivaşcu)

•Top• Cele mai citite Ştiri