Organismul anticorupţie al Consiliului Europei le cere autorităţilor publice să fie exemplare şi transparente

Guvernele şi persoanele aflate în funcţii publice trebuie să acţioneze în mod exemplar, prin respectarea măsurilor anticorupţie şi a standardelor de transparenţă, se arată în raportul anual al GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei (CoE), publicat miercuri, România numărându-se printre cele 15 state membre vizate la sfârşitul lui 2019 de procedura de neconformitate în cadrul celei de-a patra runde de evaluare.

Raportul analizează măsurile pentru prevenirea corupţiei adoptate de statele membre ale GRECO în 2019 în privinţa parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, precum şi a guvernelor centrale, inclusiv funcţiile de executive de vârf, şi agenţiile de aplicare a legii.

"Corupţia subminează încrederea cetăţenilor în democraţie şi în instituţiile democratice. Implementarea de măsuri anticorupţie eficiente şi promovarea integrităţii şi transparenţei ar trebui, prin urmare, să fie în permanenţă o prioritate pentru autorităţile publice. Statele au făcut progrese, dar ar trebui să îşi accelereze eforturile pentru implementarea deplină a recomandărilor GRECO", susţine secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, citată într-un comunicat de presă.

Preşedintele GRECO, Marin Mrcela, îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu acuzaţiile ample de corupţie din multe ţări asupra unor persoane de la conducerea instituţiilor publice în ultimii ani.

"Nicio persoană, ţară sau instituţie nu este imună la corupţie. Politicienii, indiferent de afilierea lor politică, trebuie să conducă prin puterea exemplului (...). Politicienii ar trebui să servească poporul, nu să îl conducă", afirmă el.

Raportul arată că, în 2019, gradul de respectare a recomandărilor GRECO în cadrul celei de-a patra runde de evaluare a crescut uşor - până la sfârşitul anului, 36% dintre recomandări au fost implementate pe deplin. Recomandările cu cel mai scăzut nivel de conformitate continuă să fie cele care vizează parlamentari, iar cele cu cel mai ridicat nivel, judecători (37%) şi procurori (46%).

"Acest lucru explică în mare măsură de ce încrederea oamenilor în politică este foarte scăzută, iar ea va fi şi mai mică dacă politicienii nu respectă într-o mai mare măsură standardele de integritate", susţine preşedintele GRECO.

Raportul evidenţiază că de la începerea în 2012 a celei de-a patra runde de evaluare, aproape jumătate dintre statele membre ale GRECO au introdus reforme constituţionale în urma recomandărilor sale. Statele membre ale GRECO au aplicat 150 de reforme legislative, normative şi instituţionale pentru a implementa recomandările GRECO.

GRECO a avansat în evaluarea măsurilor de prevenire a corupţiei în guverne şi agenţiile de aplicare a legii, astfel că 18 ţări au fost evaluate până la sfârşitul lui 2019. Raportul evidenţiază lipsuri în modul în care ţările combat acţiunile de lobby şi conflictele de interese în guvernele centrale, inclusiv nevoia de a extinde măsurile de anticorupţie şi asupra consilierilor.

Recomandările GRECO în privinţa agenţiilor de aplicare a legii fac referire în principal la codurile de conduită, promovare şi demitere, la conflictele de interese, la restricţiile de după angajare şi la protecţia avertizorilor de integritate.

Până la sfârşitul lui 2019, 15 ţări erau vizate de procedura de neconformitate în cadrul celei de-a patra runde de evaluare: Armenia, Austria, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Macedonia de Nord, Monaco, Polonia, Portugalia, România, Turcia şi Ungaria.

Până la 31 decembrie 2019, România a implementat pe deplin şase din cele 16 recomandări emise de GRECO (37,5%). Patru recomandări au fost implementate parţial (25%), iar şase recomandări au rămas neimplementate (37,5%).

GRECO este organismul anticorupţie al CoE. Scopul său este să amelioreze capacitatea membrilor săi de a combate corupţia, monitorizând respectarea de către aceştia a standardelor sale anticorupţie. GRECO ajută statele să identifice deficienţe în politicile naţionale anticorupţie, declanşând reformele practice necesare din punct de vedere legislativ şi instituţional. GRECO este format din cele 47 de state membre ale CoE, Belarus, Kazahstan şi SUA. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Kovesi: Apărarea statului de drept este esenţială pentru menţinerea legitimităţii Uniunii Europene

•Top• Cele mai citite Ştiri