Numărul șomerilor a crescut cu 18.000 de persoane în aprilie

În luna aprilie 2020, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 4,8% Astfel, rata şomajului ajuns în luna aprilie 2020 la nivelul celei de acum 2 ani și jumătate (a doua parte a anului 2017), respectiv cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (4,8 față de 4,6%), transmite Institutul Național de Statistică.


Conform datelor INS, în luna aprilie erau 432.000 de persoane care își căutau în mod activ de lucru. Rata șomajului în rândul persoanelor în vârstă de muncă (15-74 de ani) a crescut de la 4% în februarie, la 4,6% în martie și la 4,% în aprilie 2020.


Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,9% în cazul celor de sex feminin).


Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,8% pentru luna aprilie 2020 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3,0% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2020.


Ancheta desfășurată de Institutul de Statistică ia în calcul persoanele care își caută în mod activ un serviciu, indiferent că sunt sau nu înregistrate la oficiile forțelor de muncă. INSSE precizează că între aceștia nu intră cei aproape 500 de mii de oameni trimiși în șomaj tehnic, în perioada stării de urgență. De altfel, restricțiile de circulație impuse în perioada respectivă au făcut dificilă căutarea unui loc de muncă.


Astfel, in accepţiunea anchetei, salariații cu contractul de muncă suspendat nu sunt în mod automat clasificați drept șomeri BIM. Aceste persoane au un contract de muncă valabil (care nu a încetat) și deci un drept legitim de a-și relua activitatea la același loc de muncă, la sfârșitul perioadei de întrerupere.


Conform datelor Ministerului Muncii din 28 mai, în România sunt aproximativ 600.000 de contracte de muncă suspendate și alte aproape 430.000 încetate.


 






Data



28.05.2020





Contracte individuale de muncă suspendate



595.672


Principalele categorii


·         Industria prelucrătoare:


167.073


·         Hoteluri și restaurante:


99.182


·        Comerț cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor:


93.814





Contracte individuale de muncă încetate



429.585


Principalele categorii:


·        Industria prelucrătoare:


76.543


·         Comerț cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor:


75.848


·         Construcții:


64.573






Reamintim că Guvernul României a decis să sprijine salariații angajatorilor aflați în șomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.  


Astfel, angajatorii care au salariați prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) și pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic se vor adresa agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din județul în care angajatorul are sediul social.


Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din județul în care au înregistrat activitatea.


Întreaga comunicare între solicitanți și instituțiile vizate, respectiv solicitările și depunerea documentelor, se face prin poșta electronică.


Indemnizația de șomaj tehnic se va acorda și după 1 iunie acelor angajatori care au înregistrat contracte de muncă suspendate, fie că au beneficiat sau nu de decontarea indemnizatiei de șomaj tehnic de la buget până acum. Perioada va fi de trei luni și se va deconta 41,5% din salariul brut primit de angajat, dar nu mai mult de 41,5% din salariul mediu brut pe țară.


Citește și:


 



Cum, cine și în ce condiții primește indemnizație de somaj tehnic după 1 iunie
Interviu. Bogdan Badea, șeful eJobs: „Lupta pentru angajare în România va fi mai dură decât până acum”


 

 

•Top• Cele mai citite Ştiri