Spania îşi va deschide graniţele pentru turiştii străini începând din luna iulie

Spania nu îşi va deschide graniţele pentru turiştii străini mai devreme de luna iulie, a anunţat sâmbătă premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite agenţia DPA.

''Începând din iulie primirea turiştilor străini va fi reluată, în condiţii stricte de siguranţă'' pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, a precizat premierul socialist spaniol într-un discurs. ''Vom asigura ca turiştii să nu fie expuşi vreunui risc şi de asemenea ca ei să nu reprezinte un risc pentru noi'', a adăugat el.

Prin acest anunţ premierul spaniol a zădărnicit speranţele pentru o deschidere mai rapidă a sezonului turistic în Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 şi care în timpul acesteia şi-a transformat numeroase hoteluri în spitale.

Italia, ţară care a fost un alt focar de coronavirus, a anunţat recent că-şi va deschide graniţele pentru turiştii străini începând din 3 iunie.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

•Top• Cele mai citite Ştiri