New Delhi se sufocă sub un nor dens de poluare în prima zi a festivalului Diwali

4 săptămâni in urmă 16

Capitala indiană, New Delhi, era învăluită joi într-un nor dens şi toxic de poluare, în prima zi a festivalului Diwali, sărbătoare în timpul căreia hinduşii îşi decorează casele cu lumini şi participă la reuniuni în familie sau cu prietenii, informează AFP.

New Delhi figurează printre cele mai poluate oraşe de pe planetă, atât din cauza emisiilor industriale, cât şi a traficului rutier şi a fumului provenit de la incendierea voluntară a terenurilor agricole din împrejurimile capitalei, deşi practica a fost interzisă din 2015.

Cei 20 de milioane de locuitori ai capitalei New Delhi s-au trezit joi într-un oraş învăluit într-o ceaţă cenuşiu-gălbuie, care va deveni mai densă în zilele următoare, potrivit prognozelor experţilor.

Concentraţia de particule fine (PM2,5) - cele mai nocive pentru sănătate - a ajuns joi la aproape 389 micrograme pe metru cub de aer, potrivit agenţiei guvernamentale SAFAR, în condiţiile în care nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 15 ori mai mic.

În acest context, SAFAR a sfătuit rezidenţii oraşului să evite activităţile în aer liber şi să poarte mască.

De asemenea, agenţia a avertizat că focurile de artificii ilegale, tradiţionale cu ocazia festivalului Diwali, ar putea creşte nivelul poluării vineri.

Un raport al ONG-ului elveţian IQAir a arătat în 2020 că 22 dintre cele mai poluate 30 de oraşe din lume se aflau în India, New Delhi primind titlul de cea mai poluată capitală de pe planetă, potrivit Agerpres.

În acelaşi an, revista Lancet a raportat că 1,67 milioane de decese ar putea fi atribuite poluării aerului în 2019 în India, dintre care 17.500 la New Delhi.

Editor : Liviu Cojan

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă