Neversea 2022. Organizatorii au anunțat când va avea loc festivalul de la malul mării

2 săptămâni in urmă 16

Neversea 2022 va avea loc între 7 și 10 iulie 2022, transmit organizatorii astăzi, 11 noiembrie, într-un comunicat oficial. În cadrul festivalului de la Constanta, de la malul mării, unii dintre cei mai buni artiști ai lumii vor performa, la fel cum s-a întâmplat și în edițiile trecute.

Pentru 4 zile și 4 nopți, pe plaja Neversea din Constanța, doritorii, zecile de mii de fani vor putea retrăi din nou bucuria muzicii la Neversea 2022, după doi ani de pauză. Organizatorii festivalului promit că cea de-a patra ediție Neversea va fi una memorabilă, iar fanii vor simți din nou libertatea și bucuria de a fi împreună cu artiștii preferați care vor fi anunțati în curând.

neversea-2022-1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Bilete Neversea 2022

Până la dezvăluirea line-up-ului din 2022, cei care își doresc să evadeze pe „The Island of Dreams”, denumirea ediției din 2022 a festivalului, pot achiziționa, începând de astăzi, de pe site-ul neversea.com, abonamente la următoarele prețuri:

-General Access Basic, 4 zile – 104 euro + taxe

-General Access Risk Free, 4 zile – 114 euro + taxe

-VIP, 4 zile – 260 euro + taxe.

Bilete în rate la Neversea 2022

În premieră, organizatorii Neversea pun la dispoziție și abonamente în rate, exclusiv prin aplicația Extasy. Plata ratelor va începe din această lună și pot fi selectate maxim 7 rate. Cei care aleg această opțiune vor plăti mai puțin de 20 de euro pe lună pentru General Access Basic sau General Access Risk Free și sub 40 de euro pe lună pentru VIP.

Neversea 2022. Organizatorii au anunțat când va avea loc festivalul de la malul mării

Cine a cântat la Neversea

Până acum, la cele trei ediții Neversea, pe scena principală au urcat nume mari internaționale precum: The Script, Dua Lipa, Jessie J, John Newman, Rita Ora, Ella Eyre, Sean Paul, Jason Derulo, Afrojack, Alesso, Armin van Buuren, Bassjackers, DJ Snake, G-Eazy, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Axwell ^ Ingrosso, Hardwell, Steve Angello, Tiesto sau Fatboy Slim.

În iulie 2021 s-a aflat că Festivalul Neversea a fost amânat pentru 2022. Decizia a fost luată de organizatori pentru că nu au avut suficient timp la dispoziție să pună totul la punct pentru eveniment, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă