Negocierile PSD-PNL-UDMR pe programul de guvernare continuă. Educaţia şi Sănătatea, pe masa discuţiilor

3 săptămâni in urmă 70

Negocierile PNL - PSD - UDMR pe programul de guvernare continuă azi cu domeniile Muncă, Sănătate, Educaţie, Cultură şi mediu de afaceri. Liderul liberalilor, prim-ministrul interimar Florin Cîţu, speră ca negocierile să fie finalizate duminică, astfel încât luni sau marţi să meargă cu o propunere de premier la Cotroceni.

Un afis, lipit pe usa de la intrarea in sediul PNL din Bucuresti de protestatarul Marian Morosanu, cunoscut ca ,,Ceausescu

Negocierile PSD-PNL-UDMR pe programul de guvernare continuă

Mediafax Foto / Eduard Vinatoru / Hepta

Echipele de negociere ale PNL, PSD şi UDMR s-au reunit la Parlament pentru a discuta alte domenii din programul de guvernare, respectiv muncă, sănătate, cultură şi cercetare. Vineri, cele trei formaţiuni doresc să finalizeze programul de guvernare şi structura Guvernului, urmând ca în week-end, forurile statutare să valideze noua formulă de guvernare.

"Am lucrat cu o parte din colegii din PNL şi PSD la punerea de acord a celor două - trei programe de guvernare, programul PNL, programul PSD, UDMR a fost pus de acord cu noi săptămânile trecute, şi, până la momentul acesta, am parcurs zece domenii, zece ministere", a declarat Gheorghe Flutur.

Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să cheme partidele la consultări la începutul săptămânii viitoare, iar votul în Parlament este dorit de liberali şi social-democraţi cel târziu miercuri.

Cum a decurs prima zi a negocierilor pe programul de guvernare

Triumviratul PNL-PSD-UDMR a început prima rundă de negocieri cu un blocaj. Numirea unui premier e piatra de încercare. Dacă UDMR este mai maleabil, liberalii şi social-democraţii nu se înţeleg. "Ştiţi mandatul nostru. Prin aceste negocieri să ajungem la soluţia prin care PSD dă premierul", a declarat Sorin Grindeanu. Problema e că acelaşi mandat are şi PNL. Iar Florin Cîţu încă trage speranţă, spun sursele Observator, că ar putea fi tot el prim-ministru. În orice caz, nu îl mai doreşte pe Nicolae Ciucă.

În cadrul discuţiilor pe domeniul finanţelor au apărut şi primele neînţelegeri între PSD şi PNL. Conform surselor Observator, PSD a insistat cu impozitarea marilor averi, dând exemple că o persoană cu Ferrari sau casă cu piscină trebuie să plătească mai mult, însă PNL nu a fost de acord cu taxarea diferenţiată, relatează reporterul Larisa Bernaschi.

Joi sunt aşteptate discuţii la fel de aprinse pe capitolul muncă şi sănătate. PSD are o serie de propuneri pentru gestionarea pandemiei, care vizează testarea extinsă şi vaccinare. Social-democraţii vor reanalizarea restricţiilor şi întărirea imediată a capacităţii de răspuns a sistemului sanitar, prin înfiinţarea a minimum 1.500 paturi ATI în 30 de zile, stocuri de urgenţă suplimentate şi resursă umană atrasă.

PSD mai spune că doreşte susţinerea campaniei de vaccinare, printr-o abordare onestă faţă de populaţie, iar coerciţia să nu fie impusă demagogic prin diverse artificii legislative. De aceea, se propune regândirea conceptului campaniei de informare privind vaccinarea, adaptarea acesteia pentru diversele categorii sociale, dar şi în funcţie de zonele ţării (rural-urban).

Negocierile PSD-PNL-UDMR s-ar putea încheia în weekend

Conform informaţiilor Observator, cele trei paride vor să finalizeze în weekend toate discuţiile, care se desfăşoară pe trei paliere: program de guvernare, politic (componenţa Guvernului) şi acordul politic. Dacă vor ajunge la un consens până duminică, luni sau marţi ar putea avea loc consultările, iar miercuri şi joi Guvernul să meargă în Parlament.

În discuţiile de miercuri, pe lista ministerelor a mai apărut şi al 21-lea portofoliu, care ar putea fi o dedicaţie pentru senatorul Gabriela Firea. De asemenea s-ar fi ajuns la o înţelegere că Ministerul Finanţelor şi Secretarul General al Guvernului (care va avea rang de ministru) vor merge la partidul care nu oferă premierul, iar Ministerul Justiţiei merge în tandem cu funcţia de prim-ministru.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat după negocierile pentru formarea unui Guvern că speră ca în 18 noiembrie să existe un vot în Parlament. ”Noi credem că în 17-18 noiembrie se poate da un vot, audieri în comisii, şi în 18 vot în Parlament”, a spus Kelemen Hunor.

Acesta a explicat că nu s-a discutat cine va da premierul: ”Rămâne în discuţie”. ”Când reuşim să ne înţelegem pe program şi pe acordul politic se poate ajunge şi la funcţia de prim-ministru. Am început discuţiile pe ministere, sunt convins că vom găsi o soluţie care va include atât principiile legate de cifre, de matematică, cât şi principiul politic”, a adăugat Kelemen Hunor.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă