Negocieri NATO-Rusia pe tema situației de la granița Ucrainei, dominate de pesimism

4 zile in urmă 4

După prima rundă de negocieri dintre diplomații americani și cei ruși care nu s-au soldat cu niciun progres semnificativ privind detensionarea situației de la granița Ucrainei, miercuri, încep la Bruxelles discuțiile dintre oficialii NATO și Rusia, discuții privite mai degrabă cu pesimism, transmite Euronews.

Discuțiile consiliului NATO-Rusia au loc așadar în contextul în care trupele rusești continuă exerciții la granița cu Ucraina, iar SUA au respins cererile Moscovei privind stoparea extinderii alianței ceea ce a pus sub semnul întrebării continuarea negocierilor dintre cele două părți.

La discuțiile SUA-Rusia de luni de la Geneva, Moscova a insistat asupra garanțiilor că Ucraina sau alte foste republici sovietice nu vor fi primite în NATO, solicitând totodată retragerea de trupe din Europa de Est.

Toate aceste cereri au fost respinse categoric de partea americană.

“Nu vom permite nimănui să trântească ușa NATO deschisă către noi extinderi”, a declarat ambasadoarea SUA la NATO Julianne Smith, impunând astfel un ton dur discuțiilor viitoare cu Moscova și excluzând din capul locului orice concesie privind extinderea spre est a alianței nord-atlantice.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a descris discuțiile de la Geneva ca fiind ”deschise, directe și atotcuprinzătoare”, dar a accentuat că Moscova dorește rezultate rapide.

”Nu vedem niciun motiv semnificativ de optimism”, le-a spus el reporterilor, amintește Euronews.

Peskov a mai declarat că discuțiile de miercuri Rusia-NATO și reuniunea OSCE de la Viena ce va avea loc joi vor arăta dacă merită ca negocierile să continue.

“Va fi clar în ce direcție ne îndreptăm, dacă mai are sens să continuăm. (...) Nu vom accepta sub nicio formă să tergiversăm la nesfârșit acest proces”, a mai comentat el.

Smith a insistat că niciun membru al NATO nu este dispus să negocieze politica ușilor deschise.

SUA estimează că Rusia a comasat la granița cu Ucraina în jur de 100.000 de soldați, mișcare ce a generat temeri legate de o eventuală invazie militară a fostei republici sovietice.

Moscova neagă că ar intenționa să atace Ucraina, dar respinge cererile Washingtonului de a-și retrage trupele de la granița de vest motivând că are dreptul de a comasa armata oriunde dorește pe teritoriul său.

Președintele Vladimir Putin a avertizat că Rusia va lua măsuri militaro-tehnice în cazul în care SUA și aliații nu răspund soliciătilor sale privind așa-zisele garanții de securitate.

SUA au amenințat, la rândul lor, cu ”sancțiuni fără precedent” în cazul unui atac al Rusiei asupra Ucrainei.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă