Neamţ: Ursul a apărut iar în localitatea Bicaz Chei; localnicii au primit avertizări prin RO-ALERT

1 lună in urmă 83

Un urs şi-a făcut iar apariţia în localitatea Bicaz Chei, în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, maiorul Andrei Grancea. "Marţi, în jurul orei 23,40, prin apel la 112, fost semnalată prezenţa unui urs în comuna Bicaz Chei. ISU Neamţ a transmis mesaj RO-ALERT cetăţenilor din comună", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Este pentru a doua oară în această săptămână şi a cincea oară în ultimele luni când în localitatea Bicaz Chei îşi face simţită prezenţa un urs. În luna august, în aceeaşi zonă a fost semnalată de trei ori prezenţa urşilor. Într-o altă situaţie, un urs a rămas agăţat într-un gard aflat la limita dintre pădure şi o proprietate privată, fiind scos de acolo de pompieri şi jandarmi. Până acum nu au existat victime omeneşti, urşii fiind alungaţi de jandarmi. Anul trecut, mai mulţi localnici au suferit pagube materiale după ce urşii au intrat în gospodării şi au atacat animalele pe care le creşteau. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă