Neamţ: Două persoane au fost rănite într-un accident produs la Izvorul Muntelui

1 săptămână in urmă 5

Două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme, miercuri, pe drumul judeţean DJ 155F, în localitatea Izvorul Muntelui. Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că în cele două autoturisme se aflau doar şoferii. "Pompierii, cu ajutorul mijloacelor şi procedeelor specifice, au acţionat pentru descarcerarea unei femei de 46 de ani. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la UPU Piatra-Neamţ. Cealaltă victimă, un bărbat de 23 de ani, a fost preluat de un echipaj de la SAJ şi transportat la spitalul din Bicaz", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Pe perioada intervenţiei, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulaţie. Poliţiştii au deschis un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă