"Ne apropiem de un platou, dar un platou la peste 15.000 de cazuri e prea mare". Ce spune Valeriu Gheorghiţă despre sărbătorile de iarnă

1 săptămână in urmă 11

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că nu este exclus ca România să se apropie de un platou la numărului de cazuri de COVID, precizând, însă, că un platou de 15.000 de cazuri pe zi este mult prea mare, iar numărul de cazuri grave va fi crescut şi va depăşi capacitatea sistemului medical, notează news.ro.

"Ne apropiem de un platou, dar un platou la peste 15.000 de cazuri e prea mare". Ce spune Valeriu Gheorghiţă despre sărbătorile de iarnă

România a înregistrat cel mai dur bilanţ de la începutul pandemiei: peste 16.000 de cazuri noi şi 440 de decese

Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă România va atinge vârful valului 4 al pandemiei în octombrie sau se poate prelungi până în noiembrie.“Dinamica numărului de cazuri este greu de estimat în această perioadă pentru că depinde foarte mult de măsura în care reuşim să respectăm măsurile care au ca obiectiv limitarea răspândirii infecţiei şi măsura în care vom reuşi să ne vaccinăm într-un număr mai mare.

Din ceea ce am observat în datele raportate zilnic, nu este exclusă posibilitatea să ne apropiem deja de un platou, însă, chiar şi în felul acesta, un platou la peste 15000 de cazuri este mult prea mare pentru că evident numărul de cazuri grave va fi atât de crescut încât va depăşi capacitatea sistemului medical. Trebuie să reducem numărul de cazuri noi prin măsurile deja cunoscute şi prin vaccinare, să reducem numărul de cazuri grave şi acest lucru se poate face pe de o parte prin vaccinare, pe de altă parte, printr-o monitorizare corectă pacienţilor care se află acasă să nu întârzie prezentarea la medic şi să ţină legătura cu medicii de familie”

, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Cum vor petrece sărbătorile de iarnă în aceste condiţii

Întrebat cum vor fi sărbătorile de iarnă, Valeriu Gheorghiţă a răspuns: “Depinde de cât de mult ne vom implica fiecare dintre noi. Este evidentă, pe de o parte, vorbim de rolul autorităţilor, dar pe de altă parte este important ca oamenii să se informeze din surse oficiale şi să înţeleagă că doar prin respectarea măsurilor igienico-sanitare şi prin vaccinare, având exemplul celorlalte ţări, putem să ţinem sub control efectele negative ale acestei pandemii şi aici mă refer la numărul de cazuri grave şi la spitalizări şi evident la decese”.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă